Câte doi copii în pat la un spital din Iaşi
Dimensiune font:
Infecţiile respiratorii fac ravagii printre copii * medicii de la Spitalul „Sf. Maria” spun că în această perioadă s-au înmulţit considerabil cazurile, depăşind la unele secţii numărul paturilor disponibile * micuţii stau şi câte doi în pat
În ultima perioadă, zilnic, la Spitalul de Urgenţe pentru Copii „Sfânta Maria” ajung aproximativ 25 de copii cu forme mai grave sau mai uşoare de infecţii respiratorii. Deşi aceste afecţiuni apar în general iarna, medicii spun că, din cauza variaţiilor de temperatură în ultima perioadă, numărul lor a crescut foarte mult. Astfel, la unele secţii ale spitalului, numărul pacienţilor internaţi depăşeşte numărul paturilor disponibile. Potrivit profesorului Marin Burlea, şeful secţiei de Gastroenterologie a spitalului, în acest moment pe secţie sunt internaţi 88 de pacienţi pe 75 de paturi. „Este foarte aglomerat. În mod particular, în acest an, bolile respiratorii sunt însoţite de manifestări digestive şi marea majoritate au vărsături. Pe 75 de paturi avem 88 de bolnavi şi toate secţiile sunt peste capacitate. Sunt situaţii cu câte doi în pat, dar găsim soluţii. Pentru cei cu forme uşoare, facem internare de zi şi nu ocupă un pat. Numai cazurile dificile rămân în spital”, a explicat prof. dr. Marin Burlea.
Cu infecţii respiratorii stau la coadă la consultaţii zeci de pacienţi şi la Clinica de Pediatrie II de la Spitalul de Copii. Potrivit şefei Clinicii, prof. dr. Evelina Moraru, şi aici cazurile predominante sunt de infecţii respiratorii. „Este foarte aglomerat; sunt 75 de paturi pe secţie şi sunt ocupate toate. Infecţiile respiratorii sunt cauza. Sunt consultaţii foarte multe şi internăm urgenţele pentru că altfel nu avem cum din cauza aglomeraţiei”, a declarat prof. dr. Evelina Moraru.
În cazul sugarilor, medicii recomandă, pentru evitarea infecţiilor respiratorii, alimentaţia cu lapte matern minimum şase luni sau, ideal, un an, iar în cazul în care nu este posibil, să se apeleze la formule de lapte praf adecvate vârstei şi greutăţii copiilor. Mai mult, se recomandă alimentaţie echilibrată şi evitarea expunerii la temperaturi scăzute. De asemenea, cazurile care nu reprezintă urgenţe ar trebui să se se adreseze Centrului de Permanenţă din Tătăraşi pentru a evita aglomeraţia de la Spitalul de Copii. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau