Cel mai bun cărbune terapeutic este din lemn de tei

Cărbunele activ sau medicinal este cunoscut şi sub denumirea de „carbo activatus”, „carbo medicinalis” sau cărbune adsorbant şi este un tip de carbon amorf obţinut prin distilarea puternică a unor materiale ca lemn, coji de nucă de cocos sau anumite materiale vegetale.

 

În fitoterapie mai există şi alte forme de cărbune preparate prin arderea la foc mocnit a unor părţi din plante: sâmburi de struguri, seminţe de in, ramuri de viţă de vie, având efect asupra tubului digestiv şi protector la nivel hepatic. Cărbunele activ are ca principală caracteristică puterea crescută de adsorbţie, se găseşte în farmacii şi este recomandat la otrăviri cu diverse substanţe, oprind adsorbţia acestora din tractul gastro-intestinal. Dar cel mai mare avantaj al terapiei cu cărbune activ este în cazul bolnavilor care au flatulenţă abundentă, balonări stomacale şi intestinale după masă, dureri abdominale cauzate de indigestie şi arsuri gastrice. Cărbunele activ acţionează ca pansament gastric şi poate reduce colesterolul din sânge.

Terapia cu cărbune de lemn datează de mii de ani, iar în zilele noastre mai este folosită doar în unele localităţi rurale. În descântecul pentru „deochi” (hipnoză involuntară) se aruncă într-o cană cu apă un cărbune aprins, după care îi dau bolnavului să bea apa rezultată. Ceea ce-l vindecă pe suferind nu este atât invocarea anumitor spirite, deşi are şi aceasta un oarecare efect psihoterapeutic, de liniştire, ci mai degrabă extractul hidric obţinut în urma stingerii cărbunelui în apă. Cel mai bun cărbune pentru tratament este cel obţinut din lemn de tei.

Mod de preparare

Prepararea cărbunelui se bazează pe principiul carbonizării materialului lemnos într-un mediu lipsit de oxigen. În acest scop se introduc într-un cilindru metalic sau ţeavă metalică de 10-15 cm lungime, de preferinţă de bronz, alamă sau oţel inoxidabil, ramuri uscate de tei, curăţate de coajă, iar golul dintre ele se umple cu nisip. Recipientul se acoperă etanş la capete cu capace înfiletate sau dopuri de argilă şi se ţine pe flacăra aragazului timp de una-două ore, răsucindu-se din când în când pentru a fi cuprins uniform de foc. Se scot apoi ramurile carbonizate, se transformă în pulbere cu ajutorul râşniţei de cafea şi se păstrează în pungi de hârtie, la loc uscat.

Remediul mai poate fi obţinut în vetre de foc mocnit, după tehnologia de producere a mangalului (cărbune pentru grătar), care poate fi folosit pentru tratament dacă provine din lemn de tei sau de alte esenţe moi şi este produs şi păstrat în condiţii igienice. Pentru preparare, se pun ramuri de tei uscate şi tăiate scurt, într-o adâncitură făcută în sol, într-un loc dezinfectat în prealabil cu apă de var, şi li se dă foc. Se acoperă apoi totul cu un strat subţire de argilă sau pământ curat, pentru ca focul să ardă în prezenţa a cât mai puţin oxigen.

Substanţele active conţinute de cărbune sunt în general carbonaţii (de mangan, magneziu, potasiu şi sodiu), precum şi unele minerale, îndeosebi siliciu şi seleniu. Acţiunea terapeutică a remediului se bazează pe însuşirile sale antitoxice, adsorbante, calmante, cicatrizante, antispastice, antiazotemice şi antiinfecţioase.

I.TÂRNOVEANU

Se administrează câte o jumătate sau cel mult o linguriţă de pulbere la 100 ml de apă, de două-trei ori/zi între mese, cu excepţia intoxicaţiilor, când se iau două-trei linguriţe de pulbere în acelaşi timp.

Cărbunele terapeutic este indicat intern la intoxicaţii (cu ciuperci, plante otrăvitoare, pesticide, insecticide), afecţiuni digestive (diaree, dizenterie, colite, balonări), afecţiuni cardiace (hipertensiune arterială, arterite, palpitaţii), astm bronşic, alergie şi azotemie (creşterea ureei şi acidului uric în sînge), gută, hipercolesterolemie, şi contraindicat la constipaţii.