Cinci elevi au ajuns la spital din cauza unui joc periculos

default

Dimensiune font:

| 18-03-2017 05:35

Cinci elevi de la o şcoală din Iaşi au ajuns la spital după ce au jucat un joc colectiv periculos, la iniţiativa unui coleg * copiii şi-au ţinut respiraţia mai mult timp, fiind presaţi pe piept de la spate de un alt coleg, iar unii au căzut la pământ inconştienţi, fiind găsiţi de un profesor * doi dintre ei sunt în stare mai gravă la spital, în timp ce trei sunt în stare stabilă * atât conducerea unităţii, cât şi Poliţia, fac cercetări în acest caz * deşi iniţial se credea că ar fi vorba de un joc sinucigaş „Balena Albastră”, ipoteza a fost infirmată ulterior

Isteria jocurilor periculoase, cunoscute printre elevi după ce au auzit la alţii sau au văzut pe internet, a făcut ieri mai multe victime. Cinci copii de la Şcoala „Veronica Micle” din Bucium, cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani, au ajuns la spital în stare gravă, după ce au jucat un joc extrem de periculos în timpul pauzei. Norocul acestora a fost că au fost găsiţi la timp de un profesor care a sunat la 112. Două ambulanţe şi Poliţia s-au deplasat la faţa locului şi cei cinci copii au ajuns la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, primele îngrijorări fiind că elevii ar fi căzut victime ale fenomenului suicidar „Balena Albastră”. Din fericire, această ipoteză terifiantă nu s-a confirmat.

Joaca de-a ţinutul respiraţiei
Din câte se pare, sub pretextul că îi poate hipnotiza, un coleg le-ar fi propus să stea în picioare, cu mâinile la piept şi să-şi ţină respiraţia în timp ce altcineva, din spate, îi presează pe piept, îi ridică în sus şi le dă drumul apoi. Aşa ar fi făcut şi copiii, unii ajungând în stare de inconştienţă, prăbuşindu-se la pământ şi lovindu-se în timpul căderii. „Am fost solicitaţi prin apel la 112, la ora 11 şi 15 minute, să intervenim la Şcoala Veronica Micle din Bucium, pentru nişte copii sufocaţi. Iniţial se spunea că ar fi vorba de doi copii, dar ulterior cinci copii au fost transportaţi la spital. Aceştia erau în pauză şi se pare că jucau un joc, prin care îşi ţineau respiraţia şi mâinile pe piept, iar altul venea din spate şi îi presa de rămâneau fără să mai poată respira, cu o stare de inconştienţă. Doi dintre ei au şi traumatism de coloană şi traumatism cranian, pentru că au căzut jos inconştienţi şi s-au lovit. Copiii au fost transportaţi cu cele două echipaje ale Ambulanţei la Spitalul de Copii”, a explicat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi. Din câte se pare, copiii au fost internaţi şi sunt sub supraveghere medicală. Doi dintre ei sunt în stare mai gravă, iar trei sunt stabili. Şi medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” sunt uimiţi şi spun că nu au mai întâlnit astfel de cazuri.
„Copiii, patru fetiţe şi un băiat, cu vârste de 12 şi 13 ani, au ajuns la spital după ce au practicat un joc în pauză, la comanda unui coleg. E o practică nemaiîntâlnită până acum. Şi-au ţinut respiraţia şi alţii i-au strâns în braţe şi le-au făcut constricţie toracică şi şi-au pierdut starea de conştienţă, unii suferind şi traumatisme minore în urma impactului cu solul. Copii sunt investigaţi, au fost internaţi, şi doar doi au o stare mai deosebită”, a explicat dr. Tamara Solange Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iaşi.

Joc periculos, în pauză
Potrivit directorului unităţii de învăţământ în care s-a produs incidentul, la momentul practicării jocului, elevii se aflau în pauză, iar în timp ce îşi ţineau respiraţia, se strângeau puternic în braţe unul pe celălalt. Imediat a fost anunţat personalul medical. „Copiii au jucat, în pauză, un joc care consta în ţinutul respiraţiei şi strânsul în braţe între ei. După ce şi-au dat drumul din strânsoare, unii dintre ei au întâmpinat dificultăţi de respiraţie şi chiar de echilibru. Imediat ce au fost găsiţi, am demarat toate procedurile conform regulamentului; mai exact, am apelat la personalul medical din incinta şcolii, am sunat la Ambulanţă şi am anunţat părinţii respectivilor elevi. Ne-am asigurat că elevii sunt pe mâini bune, chiar şi după preluarea acestora de serviciul de ambulanţă, la spital prezentându-se şi un cadru didactic din cadrul şcolii noastre”, a declarat pentru „Evenimentul regional al Moldovei” Gabriel Gavriluţ, directorul şcolii Gimnaziale „Veronica Micle” din Iaşi.

Anchetă printre elevi
Acesta a spus că nu se cunoaşte exact ce joc practicau elevii, la nivelul unităţii de învăţământ fiind demarată o anchetă care să încerce să lămurească ce s-a întâmplat cu cei cinci copii. „În prezent demarăm o anchetă internă, pentru a descoperi ce i-a împins pe copii spre acest joc. Nu ştiu cum se numeşte jocul pe care aceştia îl practicau, asta încercăm să aflăm şi noi. Elevii obişnuiesc să joace diferite jocuri în pauze, mai ales că sunt la vârsta la care e şi normal să se joace. Cel mai probabil luni, pentru că acum (n.r. – ieri) cei mai mulţi dintre elevi au plecat acasă, vom încerca să discutăm şi cu ceilalţi colegi, pentru a elucida necunoscutele şi a ajunge cât mai aproape de adevărul care s-a aflat în spatele celor întâmplate”, a completat directorul unităţii de învăţământ. Anchetă fac şi poliţiştii pentru a descoperi cum s-a ajuns la această situaţie. „După ce am fost sesizaţi despre acest caz, se fac cercetări. Poliţiştii de la Secţia 5 continuă cercetările pentru a stabili situaţia de fapt”, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Semnal de alarmă tras de specialişti
Specialiştii atrag atenţia părinţilor să le explice copiilor care sunt riscurile jocurilor periculoase pentru că se poate ajunge la incidente tragice. Mai mult, aceştia spun că în cazul jocurilor online periculoase autorităţile ar trebui să ia măsuri, să blocheze site-urile şi aplicaţiile de acest gen, mai ales după apariţia fenomenului „Blue Whale Challenge”, care a provocat sute de morţi printre tinerii din Rusia şi alte ţări. „Balena Albastră”, aşa cum e denumit jocul, care din fericire nu a fost confirmat în acest caz, a făcut numeroase victime. Cei care au intrat în această isterie au urmat mai mulţi paşi, de la automutilări şi vizionări de filme de groază, până la ultimul stagiu al jocului, sinuciderea. „Asistăm la o adevărată nebunie cu aceste jocuri, care au luat o mare amploare printre copii şi adolescenţi. Acum nu prea ştii ce face copilul în mediul online şi e greu să descoperi sau să îl ţii sub control. Mai rău este că unii se inspiră de acolo şi joacă în viaţa reală. Părinţii trebuie să ştie să vorbească cu copiii şi să le prezinte riscurile, făcându-i să înţeleagă că este ceva foarte grav şi trebuie să ia măsuri când văd schimbări în comportament. Şi autorităţile ar trebui să interzică anumite site-uri, conturi pentru că nu este de glumit cu aşa ceva”, a declarat Marian Catană, psiholog.

Roxana NĂSTASĂ, Diana MOLDOVANU

* * *
„Asistăm la o adevărată nebunie cu aceste jocuri” - Marian Catană, psiholog

* * *
„Demarăm o anchetă internă, pentru a descoperi ce i-a împins pe copii spre acest joc” - Gabriel Gavriluţ, directorul şcolii Gimnaziale „Veronica Micle” din Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei