Copii purtaţi pe drumuri din cauza lipsei de personal din spitale
Dimensiune font:
Zeci de copii, alături de părinţii lor, sunt trimişi în toiul nopţii la Spitalul „Sf. Spiridon” sau Spitalul de Recuperare pentru o consultaţie * înfiinţarea unei linii de gardă ORL ar permite angajarea de specialişti, care are face ca pacienţii să fie investigaţi în unitatea medicală pediatrică şi nu în spitale pentru adulţi
Deşi îngrijirea copilului ar trebui să fie o prioritate pentru sistemul de sănătate, în realitate, lucrurile se mişcă foarte greu. Zilnic, zeci de copii, alături de părinţii lor, sunt trimişi în toiul nopţii la alte două spitale ieşene, pentru a beneficia de o simplă consultaţie ORL. Din lipsa de medici, la Spitalul „Sf. Maria” nu pot fi efectuate consultaţii ORL pentru copiii care se prezintă noaptea la spital, aceştia ajungând fie la Spitalul „Sf. Spiridon”, fie la Spitalul de Recuperare.
Nemulţumire printre părinţi
Ce caută copiii pentru investigaţii într-un spital de adulţi, în care condiţiile epidemiologice sunt diferite? Este o întrebare pe care şi-o pun în primul rând părinţii şi la care oficialii din sănătate ar trebui să o ofere un răspuns. „Mi se pare anormal să mă plimb cu copilul la ora două noaptea prin oraş şi să bat pe la porţile spitalelor, iar acolo să stau în sălile de aşteptare laolaltă cu adulţii. Ne-am săturat să tot auzim scuze. Vrem condiţii decente în spitale!”, ne-a declarat un părinte care s-a lovit de o astfel de situaţie. Reprezentanţii Spitalului „Sf. Maria” susţin însă că, din lipsă de personal, nu au de ales. „Nu avem medici ORL care să asigure consultaţiile pe timpul nopţii şi din acest motiv s-a încheiat un protocol cu Spitalul Sf. Spiridon şi Spitalul de Recuperare, pentru efectuarea de consultaţii clinice în specialitatea ORL”, a precizat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului „Sf. Maria”.
Patologii diferite
Dacă medicii ORL de la Spitalul de Recuperare sunt familiarizaţi cu patologia copilului, având, prin specificul clinicii, şi pacienţi copii, specialiştii ORL de la Spitalul „Sf. Spiridon” ajung să vadă de nevoie copii sosiţi noaptea în gardă. „Copiii sunt consultaţi de medicii ORL în baza unui protocol încheiat cu Spitalul Sf. Maria. Specialitatea ORL este aceeaşi şi pentru adulţi, şi pentru copii”, a precizat conf. dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”. Nu de aceeaşi părere sunt însă medicii ORL de la Spitalul de Recuperare, care susţin că patologia este diferită. „Este diferită patologia pediatrică faţă de cea adultului şi spun asta în cunoştinţă de cauză, pentru că, zilnic, consultăm adulţi şi copii. După ce consulţi mulţi copii, îţi formezi ochiul pe patologia specifică acestora”, a declarat dr. Sebastian Cosma, medic primar ORL şi şeful Compartimentului de Audiologie şi Vestibulogie din cadrul Spitalului de Recuperare Iaşi. Înfiinţarea unei linii de gardă ORL la Spitalul „Sf. Maria” ar permite angajarea de specialişti, care are face ca pacienţii să fie investigaţi în unitatea medicală pediatrică şi nu în spitale pentru adulţi. Cristina MIHĂILĂ
***
„Nu avem medici ORL care să asigure consultaţiile pe timpul nopţii”- dr. Radu Terinte, managerul Spitalului „Sf. Maria”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau