Copiii au nevoie să fie ascultaţi de părinţi

Suntem în permanent contact cu copiii noştri chiar înainte ca ei să se nască, chiar înainte ca ei să se materializeze în pântec. Ne călăuzim reciproc, deşi pare că noi, adulţii, suntem cei care decidem în mare parte soarta lor. Dacă privim mai atent, s-ar putea să constatăm că ei sunt cei mai de valoare profesori pe care i-am avut vreodată.

Copiii sunt cea mai fidelă oglindă a părinţilor şi ar fi bine să avem curajul să privim în ea şi să ne asumăm responsabilitatea pentru ce vedem acolo. „Este bine ca ori de câte ori copiii se poartă rebel sau, dimpotrivă, prea interiorizat, dacă dau semne că în lumea lor lucrurile sunt departe de a fi în ordine, să ne întrebăm ce ne arată acest lucru despre noi înşine, ce ar trebui să schimbăm în noi ca să „reparăm” universul fragil şi totuşi atât de ferm conturat al micuţilor pe care i-am adus pe lume?”, a recomandat Ada Cocoş, consilier de dezvoltare personală.
Înainte de a ne hrăni copilul cu mâncare îl hrănim energetic. Cu bucuriile şi cu furiile noastre, cu ipocriziile şi laşităţile noastre, cu generozitatea, seninătatea sau compasiunea noastră, cu toate credinţele noastre.
O pedeapsă poate fi un semn că ne îndoim de propria autoritate în faţa copilului. De aceea, o discuţie sinceră, în care copilul să nu simtă că avem de la el aşteptări, că trebuie să corespundă unor norme, că părerea lui nu contează, că revolta sa e nelalocul ei, e mult mai recomandabilă. O discuţie care să rămână deschisă atât timp cât este nevoie, o discuţie din care copilul să simtă că i-am înţeles problema, dilemele, temerile şi suntem acolo, lângă el, încrezători în noi şi în el. Nu să simtă că îl transformăm pe el într-o problemă. Nu e important să ne grăbim să-l convingem că nu are o problemă reală sau că e greşit/imposibil ceea ce îşi doreşte. Important e să descoperim de ce. „Parcurgând împreună cu copilul nostru drumul spre răspuns refacem încrederea lui în noi şi sine însuşi, îi dăruim bucuria de a se descoperi cu bune şi cu rele, de a se accepta, de a (se) explora şi de a înţelege că este abia la începutul unui drum foarte lung de lucru cu sine. Îl învăţăm că îl respectăm şi aşa învaţă şi el să respecte pe altul”, a completat Ada Cocoş.
E, poate, cel mai frumos dar pe care i-l putem face ca să-l pregătim pentru viaţă. Şi s-ar putea să remarcăm că, la rândul nostru, (re)descoperim cine suntem şi ne regenerăm sufleteşte cu o doză de inocenţă şi sinceritate de la cei mici. „Cei mai mulţi părinţi încearcă să corecteze represiv o atitudine care nu le place la propriul copil, fără să se întrebe unde îşi are aceasta originea pentru simplul fapt că răspunsul i-ar face să nu arate prea frumos în proprii ochi”, a încheiat Ada Cocoş