Copiii născuţi prematur nu mai au loc în maternitate
Dimensiune font:
Întrucât la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi nu mai sunt locuri, nou-născuţii care au nevoie de internare la Terapie Intensivă vor fi trimişi la Galaţi, Bacău şi Suceava * conducerea maternităţii ieşene a trimis deja o adresă explicativă celorlalte maternităţi din regiune * aceasta a ajuns inclusiv la unităţile din judeţul Iaşi
Situaţie dificilă pentru micuţii născuţi prematur, care au nevoie de internare la Terapie Intensivă. La Centrul Regional de Terapie Intensivă de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi nu mai sunt locuri, astfel că bebeluşii vor trebui trimişi la Bacău, Galaţi, sau Suceava, acolo unde sunt maternităţi de nivel III şi au locuri la Terapie Intensivă. În acest sens, maternităţile din regiunea de Nord-Est au primit deja o adresă de la conducerea Maternităţii „Cuza Vodă” prin care li se explică imposibilitatea preluării de cazuri noi. În această situaţie se află Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, Spitalul Municipal Paşcani, Spitalul Orăşenesc Hârlău, Arcadia Iaşi şi spitalele din judeţele Botoşani, Vaslui şi Neamţ.
Citeşte şi: Gravidă lăsată 4 zile cu fătul mort în burtă!
Potrivit conducerii Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi, situaţia este foarte dificilă, chiar dacă este una temporară. „Ni se recomandă celelalte unităţi de Terapie Intensivă pentru nou-născuţi din zona Moldovei, ceea ce este dificil, pentru că nu este uşor să trimiţi un copil de la Iaşi la Bacău dacă, într-adevăr, este o problemă. Deocamdată nu a fost cazul, dar, dacă aceasta este singura variantă, aşa va trebui să procedăm, pentru că noi nu ne putem asuma anumite cazuri, pentru că nu avem dreptul, prin lege”, a declarat Cristina Dobre, managerul Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi.
Totodată, aceasta a explicat că, dacă va fi cazul, în primul rând vor lua legătura cu cei de la Maternitatea „Cuza Vodă”, poate, totuşi, se vor elibera locuri. „Această chestiune are caracter temporar, dar sperăm să se rezolve mai repede. Oricum, dacă va fi cazul, mai întâi vom face solicitare la Cuza Vodă. Am luat legătura cu cei de la noi de la Neonatologie şi ca şi procedură, la ei vom apela primii, apoi la colegii din Moldova”, a mai declarat Cristina Dobre, managerul Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi.
Conducerea Maternităţii „Cuza Vodă” a menţionat în adresa trimisă ca va reveni cu informaţii dacă se vor elibera locuri şi se va relua colaborarea. Ieri, reprezentanţii acestei unităţi nu au putut fi contactaţi pentru amănunte privind situaţia creată. Roxana NĂSTASĂ
* * *
„Ni se recomandă celelalte unităţi de Terapie Intensivă pentru nou-născuţi din zona Moldovei, ceea ce este dificil” – Cristina Dobre, managerul Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi
Vezi ANUNTURILE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau