Copil intoxicat cu alcool, după ce a mâncat fructele din vişinată
Dimensiune font:
Un copil de doar cinci ani a ajuns la spital după ce a mâncat vişine din vişinată până i s-a făcut rău. Micuţul a fost internat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, iar probele biologice au confirmat că acesta era intoxicat cu alcool. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Tamara Solange Roşu, este primul caz din acest an, însă în anii trecuţi au fost mai multe astfel de cazuri. „Copilul a ajuns la spital după ce a mâncat vişinele din vişinată. Avea semne clinice de intoxicaţie acută cu alcool etilic şi probele au confirmat suspiciunea. A fost echilibrat şi apoi a plecat acasă cu recomandări”, a declarat dr. Tamara Solange Roşu, purtător de cuvânt al unităţii. Medicii au mai precizat că, din experienţa anilor trecuţi, începe perioada cu astfel de accidente, aşa că părinţii trebuie să aibă mai multă grijă. „Începe perioada cu temperaturi favorabile, cu sărbători pascale care implică efectuarea curăţeniei şi, de regulă, în această perioadă sunt tot mai dese accidentele casnice sau cazurile de copii intoxicaţi cu soluţii de curăţenie sau ce găsesc prin casă, aşa că trebuie o mai mare grijă acordată, pentru a nu se ajunge la astfel de situaţii periculoase”, a mai declarat dr. Tamara Solange Roşu. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau