Decese în lanţ din cauza infecţiilor respiratorii
Dimensiune font:
De la începutul anului, patru persoane au decedat la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”
Infecţiile respiratorii fac ravagii printre bolnavi. Cei care suferă deja de insuficienţă cardiacă sau renală sunt în pericol dacă au contactat şi o infecţie respiratorie. Medicii spun că, la aceşti pacienţi, evoluţia este mai rapidă şi gravă. Aşa se face că, de la începutul anului, patru pacienţi au decedat deja din această cauză, iar acum alţi cinci sunt în stare gravă la Terapie Intensivă. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii, dr. Ionuţ Nistor, şi locurile libere de la Terapie Intensivă sunt foarte puţine. „Sunt mulţi pacienţi cu infecţii respiratorii şi, din păcate, unii se pierd. Suntem foarte aglomeraţi cu Terapia Intensivă şi e o situaţie dificilă. De la începutul anului, patru pacienţi au decedat, iar acum sunt alţi cinci sunt în stare gravă. Cu locurile libere suntem la limită”, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I Parhon”.
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau