Dotări importante la cel mai mare spital de copii din Moldova
Dimensiune font:
Spitalul de Copii „Sf. Maria” a primit ieri trei aparate moderne destinate sectorului de Anestezie şi Terapie Intensivă, în valoare de 55.000 de euro
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” a fost dotat ieri cu trei aparate moderne: un monitor cu echipare neonatală, un monitor cu echipare pediatrică şi un altul cu monitorizare EEG, care vor fi utilizate în Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI). Aparatele, în valoare de 55.000 de euro, au fost achiziţionate cu sprijinul Fundaţiei Scheherazade. La eveniment au participat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Răzvan Vulcănescu, secretar de Stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, şi Wajiha Haris, preşedintele Fundaţiei Scheherazade. „În urma Balului de Caritate organizat la Bucureşti, la reşedinţa Ambasadorului Republicii Federale Germania, în 2013, s-a strâns o sumă de bani de la sponsori, mai exact companii multinaţionale din Bucureşti. Fundaţia Scheherazade, cea care a organizat acel eveniment, a livrat deja Spitalului trei monitoare moderne, suma la care sunt evaluate fiind de 55.000 de euro. Acestea se adaugă investiţiilor pe care le-am făcut în acest an în echipamente la spital, în sumă de aproape 500.000 de euro”, a declarat Cristian Adomniţei. Acesta a anunţat investiţiile care vor fi făcute la unitatea medicală în 2015, precum şi o serie de alte schimbări ce vor fi efectuate în viitorul apropiat. „În prezent, reabilităm fosta clădire de preparare seruri, clădire aflată în incinta spitalului şi care nu mai era folosită. Va fi gata la finalul acestei luni. Cea mai mare parte a consultaţiilor care se dădeau în incinta spitalului se vor muta în acea clădire, astfel încât toţi părinţii care vor veni din luna mai cu copii nu vor mai urca la etaje, unde sunt pacienţi şi unde mediul trebuie să fie aseptic”, a mai precizat Adomniţei. Şeful CJ a precizat totodată că procesul de reabilitare completă a unităţii medicale va fi încheiat peste 4 ani. „Renovarea spitalului se va realiza fără închiderea spitalului, pe etaje. Suma totală care a reieşit în urma studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic este de 19 milioane de euro. Avem deja un acord exprimat atât de dl ministru Nicolae Bănicioiu, cât şi de dl secretar de stat Răzvan Vulcănescu, de a finanţa împreună această lucrare. Noi vom finanţa lucrările din banii care s-au întors de la Uniunea Europeană pentru Aeroport”, a subliniat preşedintele CJ. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau