Duşi cu vorba de Guvern
Dimensiune font:
Deşi a îndeplinit toate condiţiile impuse de Ministerul Muncii, personalul medical de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Hârlău nu beneficiază încă de sporurile promise
Deşi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Hârlău şi-a schimbat profilul şi denumirea în Centrul de Recuperare Neuropsihică, salariaţii instituţiei nu beneficiază de sporurile de periclitate, aşa cum le-au promis reprezentanţii Ministerului Muncii. Liderii Sindicatului Sanitas sunt nemulţumiţi că situaţia personalului din această unitate, care îngrijeşte persoane cu afecţiuni psihice, nu beneficiază de sporul promis, în ciuda schimbărilor ceruite. „În ultimii doi, am făcut numeroase demersuri pentru acordarea sporului celor 150 de salariaţi, pentru că lucrează cu bolnavi psihic, precum şi pentru scoaterea de noi posturi la concurs. În urma acestor demersuri, reprezentanţii Ministerului Muncii ne-au cerut să modificăm structura unităţii, pentru a exista bază legală în vederea acordării acestui spor. Acum, după ce am îndeplinit toate condiţiile cerute, se pare că nu este de ajuns şi trebuie să facem demersuri pentru realizarea unui regulament nou de sporuri”, a precizat Iulian Cozianu, prim-vicepreşedinte Sanitas Iaşi. Acesta acuză reprezentanţii Ministerului Muncii încearcă să tragă de timp. „De doi ani suntem duşi cu vorba, iar personalul din această unitate nu poate beneficia de drepturile pe care le au şi alţi salariaţi dintr-o unitate asemănătoare”, a mai precizat Cozianu. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau