Fetiţa strivită de remorcă va pleca acasă
Dimensiune font:
După mai multe operaţii suferite în decurs de trei luni, Ştefania se va întoarce în comuna natală Valul lui Traian, din judeţul Constanţa * cel mai probabil, aceasta va avea nevoie de o proteză, după ce medicii i-au reimplantat şi apoi i-au amputat din nou piciorul stâng
Fetiţa din comuna constănţeană Valu lui Traian, în vârstă de şase ani, implicată în luna august într-un accident de pe urma căruia s-a ales cu picioarele strivite, va fi externată. Potrivit managerului Spitalului de Copii „Sfânta Maria”, dr. Radu Terinte, micuţa Ştefania se simte mai bine, însă va avea nevoie de o perioadă lungă de terapie şi recuperare medicală. „Medicul care se ocupă de caz îi va mai face o evaluare fetei şi va decide când va pleca acasă. Acum, starea sa este mai bună, după ce, în urmă cu puţin timp, avea coşmaruri cu accidentul şi refuza să şi vorbească. Cel mai probabil, va pleca acasă zilele acestea, dar va urma o perioadă lungă de recuperare şi apoi să vedem dacă mai trebuie intervenit pe partea de chirurgie plastică, pentru a putea să îşi recapete mobilitatea pentru piciorul drept”, a explicat dr. Radu Terinte, managerul unităţii medicale.
Ultima operaţie, acum o săptămână
Fetiţa a suferit la Iaşi mai multe intervenţii chirurgicale, ultima având loc chiar în urmă cu aproximativ o săptămână, când medicii i-au suturat bontul coapsei stângi. Din nefericire, deşi s-au făcut numeroase eforturi şi i s-a reimplantat piciorul stâng strivit complet de remorcă, din cauza unei bacterii a fost nevoie ca acesta să fie amputat din nou, pentru a-i salva viaţa. Acum, Ştefania va avea, cel mai probabil, nevoie de o proteză.
Reamintim că fetiţa de 6 ani, împreună cu mama sa şi doi frăţiori, se aflau pe o stradă din comuna constănţeană Valu lui Traian, când remorca unui tractor s-a desprins chiar în dreptul lor şi i-a spulberat. În urma accidentului, micuţa a suferit un traumatism grav de bazin, fracturi costale şi traumatism grav la nivelul membrelor inferioare, un picior fiindu-i amputat, reimplantat la Iaşi şi ulterior amputat din nou. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau