Gest umanitar al pompierilor ieşeni
Dimensiune font:
Pompierii au sărit în ajutorul celor care au nevoie de sânge şi s-au alăturat campaniei „Salvatorii donează pentru viaţă”, ce se desfăşoară la nivel naţional, susţinută de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. În contextul necesităţii reale de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, implicit şi în cele din judeţul Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi s-a alăturat acestei campanii. Astfel, ieri, pompierii militari au fost prezenţi de la orele dimineţii la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi, pentru a oferi ajutor persoanelor aflate în suferinţă. Au donat sânge, sperând că prin acest gest vor sensibiliza cetăţenii asupra acestei acţiuni salvatoare de vieţi. Potrivit estimărilor, necesarul anual în România este de 500.000 de unităţi (o unitate are 450 ml de sânge), iar anul trecut doar 66% din cererea de sânge a fost acoperită. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau