Gravidă spulberată pe trecerea de pietoni
Dimensiune font:
O tânără de 18 ani, din Horpaz, se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul „Sf. Spiridon”, după ce a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni. Deşi aceasta traversa printr-un loc regulamentar, nu a fost văzută de şofer, iar impactul nu a mai putut fi evitat.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat măsurile de prim-ajutor şi a transportat-o la spital, unde a fost diagnosticată cu leziuni foarte grave cranio-cerebrale şi fractură de bazin, tânăra fiind în comă post-traumatică. „Suntem rezervaţi în ceea ce priveşte starea fetei accidentate, care se menţine în continuare gravă. Din câte am înţeles, aceasta era şi însărcinată”, a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă şi purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”.
La acelaşi spital a ajuns şi un bărbat de 41 de ani din Balş, care a încercat să se sinucidă prin spânzurare, dar s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la coloană. Acesta a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie, pentru tratament de specialitate. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau