În stare gravă din cauza unei alergii
Dimensiune font:
Zilele trecute a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon” un bărbat de 67 de ani cu insuficienţă respiratorie cauzată de edem Quincke, o reacţie alergică care se poate declanşa prin înţepături de insecte prin luarea unor medicamente. Acesta i-a spus mamei sale de 80 de ani că i se umflă limba, fără să ştie din ce cauză. „A necesitat intubare şi ventilare mecanică. Momentan este internat în Clinica ORL, iar prognosticul este rezervat”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon”.
În cursul zilei de ieri, elicopterul SMURD a zburat la Andrieşeni, unde echipajul medical a fost solicitat să intervină în cazul unei femei de 80 de ani care se afla în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, femeia a decedat. Medicii susţin că în fiecare zi transferă din judeţele Moldovei câte trei pacienţi cu urgenţe majore vasculare, cu infarct miocardic sau disecţie de aortă. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau