Încep Zilele Institutului „Socola”
Dimensiune font:
Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi organizează, în perioada 3 - 5 noiembrie, cea de-a 61 ediţie a „Zilelor Institutului Socola”. La Simpozionul Naţional de Psihiatrie, cu participare internaţională, în cadrul căreia se vor reuni sute de specialişti, tema principală de discuţii va fi „Zilele dialogului social”. „Este o manifestare de tradiţie, care se desfăşoară în fiecare toamnă şi, la fel ca în anii trecuţi, vor avea loc manifestări ştiinţifice, de prezentare a unor lucrări care se fac împreună cu invitaţii din toată ţara şi din afară. De asemenea, vom organiza şi o dezbatere privind indicatorii de acreditare a unităţilor de Psihiatrie, o echipă de lucru din cadrul Institutului ocupându-se de asta”, a declarat dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului „Socola”.
În anul 1955, Institutul „Socola” Iaşi împlinea 50 de ani de la deschidere, moment în care s-a aniversat pentru prima dată ziua institutului. De atunci, reprezentanţii instituţiei au organizat an de an manifestaţii, sărbătorind alături de cadre medicale şi de studenţi. Zilele Institutului sunt organizate în colaborare cu UMF Iaşi, Asociaţia Română de Psihoterapie, Academia de Ştiinţe Medicale – Filiala Iaşi şi Colegiul Medicilor din România. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau