Institutul de Oncologie a finalizat un centru de medicină translaţională
Dimensiune font:
Proiectul a fost finalizat ieri, 5 iulie, şi vizează identificarea de soluţii pentru perfecţionarea diagnosticului şi tratamentului în oncologie * inaugurarea centrului va avea loc pe 5 august
Ieri a avut loc conferinţa de finalizare a proiectului derulat de Institutul Regional de Oncologie Iaşi, „Centrul de Cercetare Fundamentală şi Dezvoltare Experimentală în Medicină Translaţională/Transcend”. Proiectul a avut o durată de 27 luni şi 20 zile, fiind cofinanţat prin fonduri europene, presupunând reabilitarea clădirii fostei Clinici de Chirurgie Plastică, preluată de la Spitalul „Sf. Spiridon” „Obiectivul definitoriu al acestui proiect a fost dezvoltarea unor cercetări fundamentale transdisciplinare derulate într-un sistem de tehnologii avansate interconectate, care vizează identificarea şi proiectarea de noi molecule biomarker cu aplicaţie diagnostică sau terapeutică în bolile oncologice destinate unei translaţii graduale către aplicaţiile clinice”, a precizat Mirela Grosu, manager IRO Iaşi.
Valoarea proiectului a fost de peste 52 de milioane de lei, din care peste 35 de milioane au reprezentat contribuţia nerambursabilă. Deşi proiectul a fost finalizat, inaugurarea va avea loc pe 5 august pentru că mai trebuie puse la punct câteva lucruri. „A fost un proiect greu, cu aparatură performantă, cu documentaţie greu de realizat, dar l-am dus la bun sfârşit. Avem toate echipamentele cumpărate, dar suntem la etapa măsurătorilor la ultimele finisaje, astfel că inaugurarea va fi pe 5 august”, mai precizat Mirela Grosu, managerul IRO.
Citeşte şi: Iaşul are Centru de Transplant Hepatic doar pe hârtie
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau