Institutul Regional de Oncologie intră în focurile acreditării
Dimensiune font:
De săptămâna viitoare, Institutul Regional de Oncologie (IRO) intră în procesul de acreditare. O echipă de evaluatori de la Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) vor verifica dacă unitatea îndeplineşte criteriile şi standardele cerute.
Conducerea unităţii susţine că procesul de acreditare este dificil, în condiţiile în care unitatea trebuie să îndeplinească peste 2.000 de indicatori din standardele de acreditare. „Iniţial, IRO era programat în anul 2016 pentru vizita evaluatorilor CONAS, însă am făcut o solicitare de reprogramare, în cazul în care unul dintre spitale amână vizita de evaluare. Am fost anunţaţi în urmă cu două săptămâni că suntem programaţi la evaluare în perioada 29-3 iulie. Noi spunem că suntem pregătiţi. Mai avem câteva zile la dispoziţie să îmbunătăţim indicatorii pentru ca evaluatorii să fie mulţumiţi de modul în care Compartimentul de Managementul Calităţii din cadrul spitalului şi-a făcut treaba”, a precizat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi. Săptămâna trecută au mai primit vizita CoNAS Institutul de Boli Cardiovasculare şi Spitalul CFR. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau