La hotelul Institutului de Oncologie se va construi un buncăr
Dimensiune font:
Veste bună pentru bolnavii de cancer din judeţele Moldovei care, de regulă, se cazează la hotelul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi pentru a face radioterapie. După ce a fost rezolvată problema cazării, noul spaţiu hotelier fiind proaspăt inaugurat, bolnavii ar putea să scape şi de mersul din Tătăraşi, unde este amplasat hotelul, până în zona Copou, la Institutut, pentru radioterapie.
Potrivit managerului IRO, Mirela Grosu, este depus un proiect pentru construirea unui buncăr în curtea hotelului, în care să fie amplasat un accelerator, iar pacienţii cazaţi la hotel să poată face radioterapie acolo. „Vrem să construim în curtea hotelului un buncăr în care să amplasăm un accelerator, pentru ca pacienţii care sunt cazaţi la spaţiul hotelier să nu mai meargă la IRO, în Copou, pentru radioterapie, ci să coboare cu liftul şi să fie trataţi. Avem proiect depus la Ministerul Sănătăţii pentru finanţare şi este vorba de construcţia unui buncăr cu fonduri de la bugetul de stat, iar dotarea cu accelerator să fie de la Banca Mondială. Este depusă documentaţie atât pentru construcţie, cât şi pentru dotare”, a declarat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.
Vezi şi Transplant medular, la Iaşi, din 2017
Totodată, aceasta a mai declarat că, luni, directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România, a făcut o vizită la spital şi a spus că va susţine acest proiect. „Doamna Elisabeta Capannelli de la Banca Mondială, director de ţară pentru România, a vizitat buncărul actual de la Institut, din Copou, şi a mers şi la spaţiul hotelier din Tătăraşi. Ne-a spus că ne susţine în acest proiect, de realizare a unui buncăr pentru radioterapie”, a completat managerul IRO Iaşi.
Lunar, un număr de 150 pacienţi din toate judeţele Moldovei beneficiază, în medie, de 20 şedinţe de radioterapie. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau