Lacăt pe o investiţie de zece milioane de lei
Dimensiune font:
A trecut mai bine de o lună de când Ambulatoriul de specialitate de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi a fost inaugurat, dar nu şi deschis pacienţilor * aceasta din cauza unor „lucruri neprevăzute” de niciunul din cei care s-au ocupat de modernizarea acestui obiectiv de mare interes * ambulatoriul în care s-au investit aproape zece milioane de lei nu poate fi deschis pacienţilor pentru că aparatura instalată depăşeşte puterea electrică instalată a clădirii * deocamdată, nimeni nu ştie când vor putea fi primiţi şi primii pacienţi
Situaţie de tot râsul, la Iaşi, unde Ambulatoriul de la Spitalul de Pneumoftiziologie stă, în continuare, închis. După ce a fost inaugurat în urmă cu o lună şi jumătate, pacienţii nu pot încă să-i treacă pragul, pentru că ambulatoriul este închis. După aproape trei ani de reparaţii şi modernizare, clădirea veche de 80 de ani arată foarte bine, dar nu poate fi dată în folosinţă, pe motiv că aparatura depăşeşte puterea electrică instalată a clădirii. Deşi conducerea spitalului spunea recent că problema se va remedia cât de repede posibil, se pare că lucrurile se mişcă în ritm de melc. Până acum nu s-a rezolvat încă nimic şi nu se ştie nici cât va mai dura până când problema de care nimeni nu se face vinovat va dispărea. „Suntem la concursul de soluţii la E-on şi trebuie să-l primim şi apoi urmează să fie demarată procedura de achiziţie. Nu pot să dau un termen de finalizare”, a declarat Dumitru Filipeanu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi, spuneau după inaugurare că aceste aspecte nu au putut fi prevăzute şi nimeni nu e vinovat, proiectul fiind vechi, scris în urmă cu 3-4 ani, iar aparatura prea performantă. Cert este că pacienţii vor mai avea de aşteptat mult şi bine până să beneficieze de acest obiectiv.
Investiţia în ambulatoriu a fost de 9.754.837,91 de lei, din care 6,64 de milioane de lei au reprezentat contribuţia Uniunii Europene, 2,86 de milioane de lei au fost de la Guvernul României şi 254.000 de lei de la Consiliul Judeţean Iaşi, în subordinea căruia se află instituţia.
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau