Lifturile de la Spitalul de Copii au fost reparate
Dimensiune font:
După ce două dintre lifturile Spitalului de Copii „Sfânta Maria”, destinate pacienţilor, au intrat în reparaţii, iar mamele erau nevoite să urce pe scări, cu copiii în braţe, situaţia pare să se remedieze. Potrivit managerului spitalului, dr. Radu Terinte, un lift a fost dat spre funcţionare, în timp ce al doilea este în probe, urmând ca în câteva zile să poată fi folosit şi acesta. „Liftul al doilea este în probe şi în câteva zile terminăm şi cu el. Celălalt funcţionează şi am rezolvat această problemă”, a spus Terinte. Lifturile au intrat în reparaţii în luna august şi au stârnit nemulţumiri, întrucât, din cele patru ascensoare existente, niciunul dintre ele nu putea fi folosit de către părinţi, cele rămase, care nu au intrat în reparaţii, fiind destinate personalului medical. Spitalul de Copii „Sfânta Maria” are în total 7 ascensoare, vechi de la deschiderea unităţii, din 1970. Trei dintre acestea sunt folosite pentru transportul materialelor sanitare. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau