Mai multe atribuţii pentru medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase

default

Dimensiune font:

| 01-04-2017 06:30

 După ce s-a trezit cu o gaură istorică în buget din cauza multor servicii efectuate şi nedecontate de Casa Judeţeană Asigurări de Sănătate (CJAS), conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi a luat măsuri pentru a evita situaţiile de acest gen. Astfel, începând de astăzi, medicii din spital vor avea mai multe atribuţii şi vor fi nevoiţi ca la internările de zi să treacă anumite coduri pentru fiecare diagnostic în parte pe fişa pacientului. Prin această măsură se evită neconcordanţele, mai ales că introducerea în sistemul cu cardul de sănătate se va face direct pe baza codului şi nu pe diagnostic. „De la începutul lunii aprilie, fiecărei internări de zi îi va fi alocată un anumit cod, în aşa fel încât să existe o concordanţă între diagnosticul în cuvinte şi diagnosticul pe coduri, pentru că se plătesc codurile şi nu cuvintele şi nu vrem să mai ajungem în situaţii de nedecontare a serviciilor oferite. Codul va fi pus de către fiecare medic în parte pe biletul de trimitere unde scrie diagnosticul şi credem că e mai bine şi mai corect, ca să fie o concordanţă mai mare între ceea ce solicită medicul şi ceea ce plăteşte Casa de Sănătate”, a explicat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. Acesta a mai spus că fiecare medic va avea o listă cu toate codurile şi nu va fi greu. Mulţi însă sunt reticenţi de idee, dar o vor pune în practică pentru că nu au de ales.
Reamintim că, pe luna decembrie, spitalul a avut o gaură în buget de aproximativ 200.000 de lei din servicii efectuate şi nedecontate sau din cauza persoanelor neasigurate medical. La bilanţul pe anul 2016, unitatea a ieşit cu o „gaură” totală de aproximativ 3.300.000 de lei. Roxana NĂSTASĂ

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei