Marea vaccinare antigripală poate să înceapă!
Dimensiune font:
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon va demara la începutul săptămânii viitoare. 1.150 de doze de vaccin antigripal au ajuns ieri la Iaşi, aceasta fiind prima tranşă. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Iaşi urmează ca în perioada următoare să ajungă şi alte doua tranşe de vaccin antigripal, campania vizând reducerea la maximum a îmbolnavirilor de gripă de sezon „În această primă etapă, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi va distribui vaccinurile antigripale pentru imunizarea împotriva gripei de sezon pentru pacienţii cu boli cronice spitalizaţi în unităţile medicale, în scopul prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale datorate contactării infecţiei prin gripă, pacienţii cu afecţiuni cronice din secţiile de boli cronice, personalul medico-sanitar din secţiile de ATI şi neonatologie şi personalul medico-sanitar care activează în serviciul de ambulanţă şi fac parte din echipajele de intervenţie de pe ambulanţă”, se arată într-un comunicat al DSP Iaşi.
În toate cele trei etape de vaccinare vor fi imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat. De asemenea, vor fi imunizaţi copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar şi personalul medico-sanitar conform recomandărilor Organizaţia Mondiale a Sănătăţii.
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau