Medicii de la „Elena Doamna” au minţit! Fătul era mort de 24 de ore!
Dimensiune font:
Răsturnare de situaţie in cazul bebeluşului decedat la Maternitatea Elena Doamna din Iaşi. Rezultatul necropsiei arată că bebeluşul a decedat cu 24 de ore înainte de efectuarea operaţiei de cezariană. „Necropsia a fost finalizată în urmă cu două zile şi trimisă către toate organele care anchetează cazul, de la Ministerul Sănătăţii la Poliţie. Putem să spunem doar faptul că bebeluşul murise cu mai bine de 24 de ore înaintea naşterii”, a declarat Diana Bulgaru, directorul Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi. Reprezentanţii Spitalului Elena Doamna dau vina pe aparate şi este posibil ca în toate investigaţiile realizate dispozitivele medicale să fi înregistrat defecţiuni tehnice. „E posibil să se fi înregistrat defecte la echipamente, iar monitorizările făcute să fi înregistrat pulsul mamei şi nu al fătului. Există în literatura de specialitate astfel de cazuri”, se apără, cu jumătate de gură, dr. Răzvan Socolov, directorul medical al Spitalului „Elena Doamna”, aflat momentan la un congres în străinătate.
La rândul lor, soţii Ciobanu, părinţii bebeluşului decedat, sunt şocaţi de rezultatul IML. „Cum poţi să intri cu un copil mort în spital şi să îţi spună că e viu? Eu, după ora 3 dimineaţa, am început să simt copilul într-o poziţie mai ciudată. Mie mi s-a făcut ecograf dimineaţa la internare, pe data de 8 septembrie. Mi-au spus că e bine şi că aşteptăm să se intensifice contracţiile, ca să decurgă procesul mai departe. E halucinant, efectiv e halucinant! Monitorizezi copilul, îmi spui că e bine, ca apoi să zici că e mort de atâta timp…”, spune Ioana Ciobanu, mama bebeluşului.
Mai multe amănunte şi declaraţii de la responsabilii din Sănătate, în ediţia tipărită
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau