Ministrul Sănătăţii este aşteptat din nou la Iaşi
Dimensiune font:
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, este aşteptat să ajungă în vizită la Iaşi la jumătatea lunii iunie. În programul stabilit, ministrul ar urma să participe la inaugurarea noii clădiri construite pentru extinderea activităţii Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Conducerea unităţii susţine că noua locaţie a Unităţii de Primire a Urgenţelor dispune de un spaţiu generos atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici. „Sunt condiţii incomparabil mult mai bune de lucru, care vor duce la scurtarea timpului de aşteptare pentru pacienţi, dar şi la o monitorizare şi tratare mult mai rapidă a pacienţilor”, a precizat Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi.
Ministrul Sănătăţii a mai vizitat serviciul de urgenţe şi în luna ianuarie, când a promis că va finanţa finalizarea lucrărilor. „Am beneficiat de întreg sprijinul ministrului Sănătăţii, care a fost mulţumit de stadiul lucrărilor şi ne-a acordat ultima filă de buget, în valoare de 500.000 de lei, pentru renovarea şi consolidarea tronsonului III. Tot de la Ministerul Sănătăţii, spitalul a beneficiat de un computer tomograf nou şi un aparat de radiologie, care vor fi montate în Unitatea de Primire a Urgenţelor. În prezent, avem o locaţie nouă generoasă şi aparatură care dublează aparatura medicală existentă. Logic ar fi ca activitatea în UPU să se îmbunătăţească, precum şi scurtarea timpului de aşteptare privind durata actului medical”, a mai subliniat ec. Ioan Bârliba. De vizita ministrului ar putea avea parte şi angajaţii Institutului „Socola”. Un control recent din partea Ministerului Sănătăţii a scos la iveală nereguli grave, atât în unitatea medicală, cât şi la Secţia Exterioară Şipote. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau