Monument dedicat eroilor SMURD, în Republica Moldova
Dimensiune font:
Autorităţile din Republica Moldova i-au comemorat zilele trecute în satul Haragîş, raionul Cantemir, pe eroii SMURD Iaşi, căzuţi la datorie pe 2 iunie. Rudele, colegii şi prietenii celor patru membri ai echipajului - medicul Mihalea Dumea, asistentul Gabi Sandu, pilotul Doru Gavril şi copilotul Voicu Şocae - au fost la locul accidentului, pentru a le cinsti memoria. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, dar şi localnici. De asemenea, nu au lipsit salvatorii moldoveni şi paramedicii din Republica Moldova, care au depus flori la locul catastrofei. Au fost aprinse lumânări şi spuse mesaje de recunoştinţă faţă de cei de la SMURD Iaşi, care au salvat, în misiuni, vieţi omeneşti. De asemenea, s-a ţinut o slujbă de pomenire, la finalul căreia oficialii prezenţi au discutat despre proiectul de construire a unui monument în cinstea salvatorilor eroi. Slujba din Moldova a venit după ce, rudele celor care au pierit în catastrofa aviatică i-au pomenit, sâmbăta trecută, la morminte. „În aceste zile am simţit că doamna doctor şi domnul asistent sunt cu noi, parte din echipa SMURD. Am încercat să sprijinim familiile cât am putut şi nu-i uităm, sunt cu noi mereu, dar în acelaşi timp ne lipsesc enorm”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.
Amintim că elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit pe 2 iunie, în cursul unei misiuni desfăşurate în Republica Moldova, în raionul Cantemir, în localitatea Hagarâş. În accidentul aviatic şi-au pierdut viaţa toţi cei patru membri ai echipajului. Roxana NĂSTASĂ
Vezi ANUNTURILE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau