Mort pe şantier, din cauza lipsei echipamentului de protecţie
Dimensiune font:
Un bărbat de 47 de ani a decedat ieri dimineaţă în urma unui accident de muncă groaznic. Acesta efectua lucrări la etajul al treilea la un bloc aflat în construcţii din zona bulevardului Mangeron, când s-a dezechilibrat şi a căzut. Din nefericire, bărbatul a decedat. La faţa locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judetean (SAJ) Iaşi care a încercat sa resusciteze victima, dar fără reuşită. Din câte se pare, acesta nu avea echipament de protecţie complet şi pentru asta firma la care lucra va fi sancţionată. „La ora 8.55 am fost solicitaţi prin 112 să intervenim pe bulevardul Mangeron, în zona Sălii Sporturilor din Grădinari. A fost dirijat de urgenţă un echipaj cu medic, care a găsit un pacient de 47 de ani, căzut de la înălţime. Acesta prezenta traumatism cranian sever cu fracturi multiple ale cutiei craniene şi fractură de coloană cervicală, leziuni incompatibile cu viaţa. S-a constatat decesul la ora 9.15”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi, Nicolai Pralea. La faţa locului a ajuns şi poliţia, care a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă, făcând cercetări în acest caz, dar şi cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM, George Tanasievici, victima nu avea echipament complet de lucru la înălţime, de aceea a avut loc şi tragedia. „Am fost prezenţi la faţa locului şi facem în continuare cercetări în acest caz. Victima, care lucra la compania Next Construct cu forme legale, nu avea echipament complet de protecţie şi lucru la înălţime, drept pentru care firma va fi sancţionată”, a declarat George Tanasievici. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau