Noi schimbări în conducerea Institutului „Socola”
Dimensiune font:
Posturile de director medical, director îngrijiri şi director financiar-contabil sunt vacante, urmând să fie ocupate prin concurs
Zilele acestea au început înscrierile pentru ocuparea posturilor de director medical, director îngrijiri şi director financiar-contabil de la Institutul de Psihiatrie „Socola”. Acestea se vor desfăşura până pe 23 noiembrie, urmând ca organizarea propriu-zisă a concursului să aibă loc în perioada 24 noiembrie - 4 decembrie. „Era necesar un concurs, întrucât cei aflaţi pe aceste posturi erau interimari şi nu a mai fost organizat alt concurs, încă de la transformarea spitalului în institut. Încurajez pe oricine să participe, chiar dacă am avut o relaţie foarte bună de colaborare cu cei care au ocupat funcţiile până acum. Din câte am înţeles, sunt şanse foarte mari ca şi dumnealor să participe la concurs, ceea ce nu poate decât să mă bucure”, a precizat dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.
Pentru înscriere, candidaţii trebuie să pregătească un dosar, urmând ca după ce vor fi acceptaţi să participe la o probă scrisă, care va consta într-un test grilă de verificare a cunoştinţelor, cu durată de două ore şi cu caracter eliminatoriu, urmată de susţinerea unui proiect de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului şi de un interviu de selecţie.
Momentan, funcţia de director medical este ocupată de dr. Şerban Turliuc, şef al Secţiei clinice psihiatrie II acuţi, cea de director îngrijiri de Amalia Iuraşcu, asistent medical la Secţia a VII-a Acuţi, iar funcţia de director financiar-contabil de ec. Alina Aştefănoaie. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau