Nouă ani de la tragedia SMURD de la Iaşi
Dimensiune font:
Au trecut nouă ani de la producerea accidentului aviatic SMURD Iaşi, în urma căruia şi-au pierdut viaţa medicul Liliana Puiu, asistenta Mioara Haută, locotenent-colonelul Valentin Stănescu şi căpitan comandor Augustin Toma. În acest an, comemorarea nu s-a mai făcut la piatra funerară de la Aeroport, ci doar în rândul echipei medicale a SMURD Iaşi. „S-au împlinit nouă ani, însă pentru noi pare că totul s-a întâmplat ieri şi nu este zi să nu ne amintim de ei. Colegii noştri care şi-au pierdut viaţa la datorie vor rămâne vii în memoria noastră”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, şeful SMURD Iaşi. Accidentul aviatic s-a produs pe 9 ianuarie 2006, în jurul orei 9.00, chiar în timpul unui zbor tehnic de verificare, care se făcea de fiecare dată înaintea plecării în misiune. Din cauza condiţiilor meteorologice, elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit chiar în apropierea Aeroportului, iar toate cele patru persoane aflate în aparat au murit pe loc. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau