Ouăle de găină, de la aliment la remediu terapeutic
Dimensiune font:
Ouăle sunt hrana cea mai ieftină şi consistentă, nelipsind din preparatele noastre, poate cu excepţia perioadelor de post religios, însă probabil că puţini ştiu însă că acestea au şi proprietăţi terapeutice extrem de interesante.
După cum a spus Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză, Mare Maestru al Federaţiei Mondiale de Qigong, chinezii au descoperit încă din antichitate modul în care oul poate deveni un medicament: „Ouăle pot trata cu succes congestia ochilor, diareea sau arsurile. Desigur, mulţi dintre noi ştiu că renumitul chaud d’oeufs este util în calmarea durerilor provocate de laringita acută. Dar câţi ştiu că poate înlătura senzaţiile de dureri în zona inimii (angor cardiac) la gravide? Un singur ou proaspăt amestecat cu două-trei linguriţe de vin de orez este reţeta simplă pentru asemenea probleme”.
Vă invităm să aflaţi în rândurile de mai jos că luate atât împreună, cât şi separat, albuşul şi gălbenuşul de ou pot fi preparate medicinale uimitoare, reţetele fiindu-ne oferite chiar de Adrian Florea.
Îmbunătăţirea acuităţii vizuale
Dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi acuitatea vederii, folosiţi 20 de ouă proaspete, pe care le fierbeţi bine până devin tari. Apoi, se strivesc cu tot cu coajă şi se pun din nou la fiert, împreună cu 500 g de fasole neagră, timp de două-trei ore până când atât ouăle, cât şi fasolea, se înmoaie bine. Se îndepărtează boabele de fasole, se scurg ouăle şi se depozitează într-un borcan curat cu capac. Se mănâncă două-trei astfel de ouă, fără coji, în fiecare zi, până la ajungerea rezultatelor dorite.
Unguent pentru psoriazis
Neurodermita şi psoriazisul pot fi tratate cu un preparat din două ouă foarte proaspete care se ţin timp de şapte zile în oţet. Apoi se scurge oţetul şi se sparg ouăle într-un vas steril, amestecându-se până la omogenizare. Preparatul va fi păstrat la rece şi ferit de lumină. Se unge pielea în locurile afectate timp de unul-două minute, de mai multe ori pe zi. Tratamentul nu trebuie întrerupt, deoarece este posibilă recidivarea.
Împotriva spasmelor gastrice
Amestecaţi bine 12 ouă, bine bătute, cu 500 g de zahăr candel şi 500 g de vin de orez; coaceţi amestecul într-o tigaie până se îngălbeneşte. Mâncaţi câte o lingură din acest preparat înainte de fiecare masă, pentru a scăpa de spasmele gastrice.
Întreţinerea vocii şi înlăturarea răguşelii
Cântăreţii şi cântăreţele, spune acelaşi Adrian Florea, trebuie să mai înveţe o metodă de a-şi „unge” şi proteja gâtul înainte de un concert. Se pune la fiert în apă rece un ou; în momentul începerii clocotului se extrage oul şi se face o mică gaură în coajă şi se suge pe acolo numai albuşul. Aplicând acest procedeu timp de trei-patru luni se poate recăpăta la normal o voce alterată, se înlătură răguşeala şi inflamaţiile faringo-laringiene.
Acestea sunt doar câteva dintre binefacerile oului de găină, cu altele urmând să venim în întâmpinarea problemelor dumneavoastră în ediţia de mâine a ziarului nostru. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau