Oul de găină: de la aliment, la remediu terapeutic
Dimensiune font:
Ouăle sunt hrana cea mai ieftină şi consistentă, nelipsind din preparatele noastre, poate cu excepţia perioadelor de post religios, însă probabil că puţini ştiu însă că acestea au şi proprietăţi terapeutice extrem de interesante.
Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză, Mare Maestru al Federaţiei Mondiale de Qigong, a precizat că chinezii au descoperit încă din antichitate modul în care oul poate deveni un medicament: „Ouăle pot trata cu succes congestia ochilor, diareea sau arsurile. Desigur, mulţi dintre noi ştiu că renumitul chaud d’oeufs este util în calmarea durerilor provocate de laringita acută. Dar câţi ştiu că poate înlătura senzaţiile de dureri în zona inimii (angor cardiac) la gravide? Un singur ou proaspăt amestecat cu două-trei linguriţe de vin de orez este reţeta simplă pentru asemenea probleme”.
Împotriva arsurilor şi ulceraţiilor pielii
Un amestec din albuş crud de ou şi vin de orez poate trata arsurile şi ulceraţiile pielii. Statisticile medicale chineze actuale arată că albuşul de ou obţinut în condiţii foarte sterile oferă rezultate excelente în vindecarea arsurilor de gradul I şi II pe suprafeţe de 10-20% din corp, perioada de tratament variind între 10 şi 31 de zile.
Leacuri pentru femei
Femeile care doresc să-şi reia menstruaţia normală după naştere pot să bea un amestec din albuşul unui ou cu trei linguriţe de oţet de orez, zilnic, până la obţinerea rezultatului. În spitalele chinezeşti s-a remarcat un procentaj foarte bun de femei vindecate de cervicită şi/sau distrugerea colului uterin prin introducerea unui tampon steril îmbibat cu albuş de ou crud chiar în col. Tratamentul se repetă timp de trei-cinci zile şi nu se aplică în timpul menstruaţiei. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau