Posturi scoase la concurs, la Spitalul „Parhon”
Dimensiune font:
Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă într-un spital modern, au acum ocazia să-şi pună în practică dorinţa. Spitalul „Dr. C.I Parhon” Iaşi scoate la concurs şapte posturi disponibile. Se caută doi asistenţi medicali pentru Clinica de Nefrologie, un asistent medical pentru secţia de Urologie, un registrator medical, un infirmier şi un îngrijitor. „Invităm doritorii să se înscrie la concurs pentru a-i putea alege pe cei mai buni dintre ei, pentru a ne mări echipa cu persoane dornice de a lucra într-un mediu de lucru modern şi corect”, a precizat dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon”. Persoanele interesate se pot înscrie la concurs în următoarele zece zile, urmând ca probele să fie susţinute la finele lunii. Condiţiile şi documentele necesare pentru înscriere vor fi publicate în curând pe site-ul spitalului www.parhoniasi.ro, la secţiunea „Anunţuri concursuri”. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau