Primul nou-născut de Crăciun, vizitat de pompierii ieșeni!
Dimensiune font:
Pompierii au pus mână de la mână și au dus un trusou complet primului nou-născut în noaptea de Crăciun * este a șaptea oară când pompierii ieșeni fac un astfel de gest la Maternitatea „Cuza Vodă”
Este al șaptelea an consecutiv în care pompierii ieșeni duc cadouri mămicilor defavorizate care au născut în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Cea care a primit luni o mașină de pompieri de jucărie și prima carte de povești a fost Ștefana Florentina, care are 3.350 de grame. Mama ei are 17 ani și este din localitatea ieșeană Dorobanț, comuna Aroneanu.
„Un cadou mai frumos nu știu dacă puteam să primesc! Trebuia să nasc în februarie. I-am spus Ștefana Florentina, tocmai pentru că s-a născut de Crăciun. Când crește, o să-i povestesc despre cadoul pompierilor, cu siguranță!”, a spus proaspăta mămică, vădit emoționată.
Daruri și pentru alți micuți
Cadouri au primit și alte mămici ce au născut în aceste zile. Printre ele s-au regăsit Elena Leonte sau Florina Agapi.
Astfel, Elena a primit de la pompieri tot ce are nevoie pentru primele zile ale copilului: hăinuțe, produse de igienă, lenjerie intimă de unică folosință, dar și o icoană, o carte de povești și o mașină de pompieri de jucărie.
„Eu am născut acasă, m-au luat durerile și, până a ajuns ambulanța, am născut! Mai am patru copii acasă, ea e al cincilea. Nu mă așteptam la un așa un cadou de Crăciun, trebuia să se nască de Anul Nou!”, a povestit Elena.
La rândul ei, Florina Agapi a menționat că ea a născut pe 23, dar că trebuia să nască pe 25 decembrie: „Eu am născut pe 23, seara, la 18.00. Trebuia să nasc pe 25, dar s-a grăbit, îl cheamă Eduard!”
De remarcat este faptul că, la Maternitatea „Cuza Vodă”, din Iași, s-au născut patru copii în prima noapte de Crăciun. Pentru pompierii ieșeni a devenit deja o tradiție să meargă pe 25 decembrie la maternitate, pentru a le face o bucurie celor care abia au venit pe lume. „Acesta e al șaptelea an în care salvatorii ieșeni și-au deschis inimile și au venit la Maternitatea Cuza Vodă, să facă același gest care a devenit o tradiție: acela de a aduce un trusou al nou-născutului primului copil care a venit pe lume aici în noaptea de Crăciun, provenit dintr-o familie defavorizată. Ne bucurăm că am ajuns și în acest an, le mulțumim colegilor care au făcut posibil acest gest și sperăm din toată inima ca mămicile care au primit astăzi daruri să se bucure la fel ca noi”, a menționat mr. Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau