S-a deblocat programul de reconstrucţie gratuită a sânilor
Dimensiune font:
Programul de reconstrucţie mamară prin endoprotezare, după afecţiuni oncologice, se va debloca la Institutul Regional de Oncologie, urmând ca până la sfârşitul lunii să fie alocată finanţarea de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Şefii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) spun că au solicitat Ministerului Sănătăţii asigurarea finanţării acestei unităţi. „CJAS Iaşi a făcut fundamentarea pentru a fi asigurat bugetul separat pentru Institutul Regional de Oncologie şi am primit confirmarea de la CNAS că până la sfârşitul lunii se va asigura finanţarea”, a declarat ec. Robert Dâncă, preşedinte director general al CJAS Iaşi. De la începutul anului, în cadrul IRO au fost operate cinci paciente, dar costurile au fost suportate din bugetul unităţii medicale. „În prezent, pe listele de aşteptare sunt 15 paciente, dintre care şapte sunt pentru implant mamar, patru pentru reconstrucţie mamară din ţesut propriu, iar patru paciente sunt încă în investigaţii medicale”, a declarat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau