S-au înmulţit bătăile pe fondul consumului de alcool
Dimensiune font:
Mai multe persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon”, după ce au fost agresate. Cazurile nu au legătură unul cu celălalt, dar medicii atrag atenţia că sunt tot mai multe, pe fondul consumului de alcool. Părinţi bătuţi de propriii copii, oameni bătuţi de vecini, de prieteni sau de partenerii de viaţă, au ajuns la spital cu răni grave. Cel mai deosebit caz a fost al unui tânăr de 22 de ani din Comarna, care a fost bătut după ce a fost prins la furat, chiar de către proprietar. S-a ales cu traumatism cranio-facial, având nevoie de îngrijiri medicale. Tot bătut a ajuns la Urgenţe şi un bărbat de 37 de ani, din Hârlău, având traumatism cranio-cerebral minor, în urma bătăii încasate de la un prieten, survenite pe fondul unor neînţelegeri din cauza consumului de alcool. Potrivit medicilor, bărbatul era băut şi a fost internat la Spitalul din Hârlău. Tot de un prieten a fost bătut şi un bărbat din Iaşi, pe fondul consumului de alcool, suferind diverse traumatisme, în timp ce o tânără de 22 de ani a fost bătută de un vecin. Din nefericire, aceasta a suferit traumatism cranio-cerbral mai grav şi a fost trimisă la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. Tot pe mâinile medicilor a ajuns şi un bărbat de 31 de ani, din Cristeşti, cu plăgi tăiate cu cuţitul la mâna stângă şi antebraţ, în încercarea de a se apăra de agresor. De asemenea, o femeie de 60 de ani din Târgu Frumos a ajuns la spital policontuzionată prin agresiune fizică, fiind bătută de fiu, iar o femeie de 42 de ani din Costuleni a ajuns cu plagă tăiată la gamba stângă de către soţ. Toate aceste agresiuni au avut loc într-o singură zi. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau