Sindicaliştii Sanitas, tot nemulţumiţi
Dimensiune font:
După o scurtă perioadă de linişte şi fără proteste, sindicaliştii Sanitas Iaşi au ieşit din nou la rampă. Potrivit liderului de sindicat, Iulian Cozianu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, nu rezolvă toate inechităţile salariale. Potrivit acestuia, actul lasă nerezolvate problemele salarizării personalului TESA, angajaţilor din asistenţă socială şi a funcţionarilor publici din Direcţia de Sănătate Publică. De asemenea, prezenta ordonanţă aduce o grilă de salarizare nesatisfăcătoare pentru cei din unităţile neclinice, dar şi pentru unele categorii de angajaţi din unităţile clinice. Astfel, cei de la Sanitas Iaşi au făcut solicitări la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Muncii, pentru îmbunătăţirea acestui act. Dacă nu vor primi un răspuns favorabil, ultima speranţă rămâne corectarea actului după discuţiile Parlamentului din toamnă, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu ordonanţa 35. Atunci, propunerea de modificare a fost mărirea salariului asistenţilor şefi cu studii superioare care, potrivit formei iniţiale a ordonanţei, aveau salariu de 2.800 de lei, în timp ce un asistent în funcţia de execuţie lua 3.400 de lei, cu 600 de lei mai mult, făcând astfel, ca nimeni să nu mai vrea să fie şef. „Am început nişte demersuri pentru îmbunătăţirea acestui act normativ. Am făcut solicitare la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi aşteptăm răspuns. În paralel, am făcut o grilă cu îmbunătăţiri a OUG nr. 20/2016, pentru că are foarte multe lipsuri. Sperăm să fie luate în considerare şi să se rezolve, iar dacă nu, ca ultimă variantă, rămâne la discuţiile din Parlament din toamnă, aşa cum s-a rezolvat şi cu ordonanţa 35. Sunt propuneri de bun simţ, nu altceva”, a declarat Iulian Cozianu, preşedintele Sanitas Iaşi.
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau