Situaţie disperată în spitalele ieşene
Dimensiune font:
Reprezentanţii Centrului de Recoltare şi Transfuzii Sanguine (CRTS) solicită din nou sprijinul donatorilor pentru a depăşi criza de sânge. Cele mai multe cereri sunt înregistrate la, Spitalul de Copii „Sf. Maria”, Institutul Regional de Oncologie şi Spitalul „Sf. Spiridon”. Reprezentanţii Centrului de Recoltare şi Transfuzii Sanguine (CRTS) Iaşi susţin că fac faţă cu greu solicitărilor venite din partea unităţilor sanitare, în special în asigurarea preparatelor din sânge. „Facem apel la donatorii noştri să vină să doneze sânge, pentru a face faţă acestei perioade”, a precizat dr. Lavinia Scripcaru, managerul CRTS Iaşi. Cele mai mari eforturi se fac pentru identificarea donatorilor cu grupele de sânge cu RH negativ. Solicitările cele mai multe vin de la Spitalul „Sf. Maria”, unde mai mulţi copii diagnosticaţi cu leucemie au nevoie de preparate de sânge. Medicii de la Spitalul „Sf. Maria” fac apel şi pentru Eduard, un băiat în vârstă de 14 ani internat în această unitate, care are nevoie de sânge din grupa AII -RH negativ. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau