1transplant2

Dimensiune font:

Transplant de rinichi transmis live la Iași

| 08-06-2018 00:00

De ziua internaţională a transplantului, o mamă şi-a văzut visul cu ochii, redându-i viaţă fiului său. Femeia de 60 de ani i-a donat un rinichi tânărului care făcea dializă de trei ani. Mai mult decât atât, intervenţia realizată de reputaţi medici din Iaşi, dar şi din străinătate, a fost subiectul unui curs inedit, în sensul că a fost transmisă live. Cursul reunit al societăţilor europene de transplant, al societăţilor internaţionale de nefrologie şi terapie intensivă a fost organizat sub tutela Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” din Iaşi. „Organizăm la Iaşi un curs unic, în care toate aspectele legate de transplant sunt dezbătute începând de la cum se realizează o listă de transplant, un centru de transplant, probleme psihologice, probleme chirurgicale, urmărirea transplantului, a complicaţiilor. Este un curs de la A la Z cum puţine sunt în Europa în momentul de faţă”, a declarat prof. univ. dr Adrian Covic, coordonatorul Centrului de Transplant Renal.

Participanţii la curs au fost reputaţi chirurgi din ţară şi din străinătate iar tipul de intervenţie chirurgicală aleasă de organizatori a fost cea laparoscopică. Am ales astfel de curs pentru că sunt rare astfel de intervenţii. Am avut onoarea de a avea printre noi doi reputaţi specialişti. Au făcut o recoltare de la un donator viu, prin metoda laparoscopiei. Intervenţia a fost transmisă live cursanţilor, unii dintre ei reputaţi chirurgi din ţară şi din afara ţării”, a mai explicat prof.univ.dr Adrian Covic.

Anatomia nu este întotdeauna ca în cărţi”

La rândul său, Gabriel Oniscu, specialist în nefrologie, profesor la Universitatea de Medicină din Edinburgh şi fost absolvent al UMF Iaşi a explicat că prin acest curs s-a dorit şi informarea populaţiei cu privire la importanţa donării de organe. „Ideea este foarte simplă: transplantul este singura şansă de supravieţuire pentru foarte mulţi pacienţi. De aceea, corpul medical trebuie să fie foarte bine pregătit, iar populaţia să fie la curent cu faptul că donarea de organe este un lucru normal la sfârşitul vieţii, dar se poate întâmpla şi în timpul vieţii. În Marea Britanie, jumătate din transplanturile renale sunt făcute de la donator viu, iar acesta este un lucru pe care vrem să-l promovăm şi aici”, a declarat prof. univ. dr. Gabriel Oniscu.

În ceea ce priveşte operaţia, acesta a declarat că intervenţia laporoscopică nu a fost deloc uşoară.Au fost foarte multe greutăţi, legate de organizarea din punct de vedere al discuţiei despre risc pentru donator şi beneficiar, dar şi câteva dificultăţi tehnice care fac parte din transplantul de zi cu zi. Pentru noi, ca şi chirurgi, siguranţa donatorului este esenţială. Au fost dificultăţi în organizarea investigaţiilor intraoperatorii şi câteva dificultăţi tehnice, pentru că anatomia nu este întotdeauna ca în cărţi. Vârsta nu este un impediment pentru a dona. Nu contează cât de în vârstă eşti ca donator, dacă rezultatele sunt favorabile, a mai adăugat profesorul Gabriel Oniscu, de la Universitatea din Edinburgh.

Potrivit medicilor, în urma unei astfel de intervenţii chirurgicale, avantajele sunt mai mari. Unul dintre avantaje vizează perioada de recuperare, care este de 4-5 zile, faţă de 7-8 zile. Un alt avantaj este reprezentat de faptul că echipa care realizează intervenţia este mult mai mică. Ana POP

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

Licitaţie publică 22.10.2018 1.Informaţii generale privind locatorul: Comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 2. Obiectul concesionării: Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului privat al comunei Bivolari: T16 p50/16 Tabara 582,70 mp. Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului public al comunei Bivolari: T26 1133/1 Bivolari 210,0 mp. 2.1 Procedura aplicată - Licitaţie publică cu ofertă în plic; 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire; comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.1. Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: documentaţia se obţine de la sediul locatorului; 3.2. Denumirea şi adresa compartimentului de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Bivolari, jud. Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.3. Preţul documentaţiei de atribure este de 50 lei. 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor 18.10.2018, ora 14.00; 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor 19.10.2018, ora 14.00 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Bivolari, cu sediul în Bivolari, jud. Iaşi; 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 ex. (plic închis şi sigilat); 5. Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor 22.10.2018, ora 9.00;
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE LD EXPERT GRUP IPURL, lichidatorul judiciar al SC STEK INDUSTRY SRL vinde prin licitaţie publică în temeiul Legii 85/2006 în bloc următoarele active: - Bunuri mobile constând în echipamente, instalaţii şi materii prime specifice obiectului de activitate al debitoarei, respectiv lucrări de tâmplărie şi dulgherie, precum şi mobilier, birotică, produse finite, mijloace fixe şi obiecte de inventar la preţul de pornire de 93.421 lei (reprezentand 20% din pretul de evaluare). Licitaţiile vor avea avea loc în zilele de 26 octombrie, 02 noiembrie, 09 noiembrie, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, Clădirea 30 Avenue Business Center, et. 3, cam. 2, jud. Bacau, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune cu cel puţin 24 ore înainte de ziua licitaţiei o ofertă ce va conţine: - cerere de participare la licitatie; - dovada achitării caietului de sarcini în valoare de 500 lei; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei; - documentele care atestă identitatea şi calitatea participantului la licitaţie, după cum urmează: actele de identificare ale persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxele se vor achita în contul RO46BRDE380SV41329193800 RON deschis pe numele SC Stek Industry SRL la BRD-GSG SA Huşi. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare se va adresa lichidatorului judiciar cel târziu cu doua zile inainte de fiecare sedinta de licitatie. Informaţii suplimentare la telefon: 0746153363. Lichidator judiciar LD EXPERT GRUP IPURL
Ce ascund durerile de genunchi
16/10/2018 20:12

 Durerile de genunchi sunt din ce in ce mai intalnite, iar multi dintre noi nu le acordam atentia necesara. Atunci cand apare un disconfort sau o durere mica in timpul mersului, urcatului sau coboratulu ...

Ce spune despre tine grupa sanguină pe care o ai
16/10/2018 19:42

 Stiinta si traditia japoneză sugerează că grupa sanguină pot indica multe despre personalitatea si sănătatea ta. Ai spune că sangele e pur si simplu sange, nu? Ei bine, răspunsul este si „da ...

AFINELE medicament si ce trateaza. Efecte impresionante,  MIRACULOASE
16/10/2018 19:00

 Cele mai puternice fructe si legume terapeutice apar acum, ca un ajutor oferit tuturor vietuitoarelor pamantului, pentru a se proteja.         Iar intre ele, afinele ocupa ...

Descoperire ULUITOARE: Condimentul MINUNE care te face mai deștept
16/10/2018 18:14

 Mirodeniile dau intotdeauna o savoare aparte preparatelor culinare, asadar ar trebui să le folosim cat mai des posibil. Putini stiu că acestea au o multime de beneficii pentru sănătate, iar oamenii de ...

 

 Sucul de mere curăță ficatul
16/10/2018 17:46

  Ori de cate ori ne simţim slăbiţi sau foarte obosiţi este bine să urmăm o cură de detoxifiere a ficatului. Demersul este foarte bun şi ca metodă de creştere a imunităţii organismului, ştiut ...

Cele mai folosite plante medicinale
16/10/2018 17:00

Cele mai folosite plante medicinale           1. Aloe Vera Daca exista o planta medicinala care sa aiba 101 intrebuintari, aceea este aloe vera. Sa spunem ca tu sau copi ...

Ce afectiuni putem trata cu aloe vera?
16/10/2018 10:33

  Ce afectiuni putem trata cu aloe vera?     |           Aloe vera (aloe barbadensis) Planta subtropicala, de cultura la noi in tara, iubitoare de ...

Studiu cu rezultate înspăimântătoare: Aceste medicamente NU au niciun efect!
15/10/2018 19:22

  Descoperirea ''nu susţine utilizarea pe scară largă a statinelor la populaţia cu varstă avansată şi foarte avansată'', au notat autorii cercetării. Aceste medicamente, prescrise la nivel mond ...

Care sunt cazurile in care fisa medicala pentru permisul auto este obligatorie
15/10/2018 18:01

  In primul rand, trebuie sa retii faptul ca acest document poate fi emis doar de catre o unitate medicala autorizata. La finalul examinarilor, se va specifica daca persoana solicitanta este apta din punc ...

Trei simptome prin care organismul te avertizează că ar trebui să renunți la pâine
15/10/2018 17:45

  Sensibilitatea la gluten cunoscută şi sub numele de celiachie este ereditară şi necontagioasă şi odată apărută nu mai dispare niciodată. Cele mai frecvente simptome ale intolerantei la glute ...