Tratament revoluţionar pentru cancerul de prostată
Dimensiune font:
Specialişti susţin că au găsit o soluţie care dublează şansele de supravieţuire ale pacienţilor cu această afecţiune
Extirparea pe cale chirurgicală a prostatei, urmată de administrarea unui cocteil de medicamente, ar putea revoluţiona tehnicile de tratare a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer avansat al acestei glande. Concluzia aparţine unui grup de cercetători din Marea Britanie şi Suedia, potrivit cărora pacienţii care fac această operaţie şi urmează un tratament medicamentos beneficiază de o dublare a şanselor de supravieţuire la 14 ani după diagnosticare, în comparaţie cu pacienţii care optează doar pentru tratamentul cu medicamente. Aceştia mai susţin că, dacă rezultatele studiului vor fi confirmate de o serie de teste viitoare, atunci tratarea cancerului de prostată în stare avansată ar putea fi „revoluţionată” în curând.
Cancerul avansat, care este răspândit şi la alte organe din corp, este tratat în mod obişnuit cu medicamente ce inhibă sinteza acelor hormoni masculini de care celulele canceroase au nevoie pentru a creşte. Pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată trăiesc, în medie, cinci ani după ce încep să primească medicamente ce blochează sinteza de testosteron. În acest studiu, cercetătorii britanici şi suedezi au încercat să afle dacă extirparea prostatei, în combinaţie cu o terapie hormonală, oferă rezultate mai bune decât simplul tratament medicamentos. Deşi prostatectomia radicală (extirparea prostatei) este folosită în stadiile incipiente ale bolii, procedura nu este în mod obişnuit folosită după ce cancerul s-a răspândit în organism. Medicii evită să îi supună însă pe pacienţi la o astfel de operaţie, întrucât extirparea prostatei poate să producă efecte secundare grave, precum impotenţă şi incontinenţă. Cancerul de prostată reprezintă cea mai frecventă afecţiune oncologică în rândul bărbaţilor britanici. Anual, boala afectează aproximativ 41.000 de britanici şi face aproximativ 11.000 de victime.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau