Ultimii paşi pentru deschiderea Compartimentului de Transplant Medular
Dimensiune font:
Unitatea are nevoie de trei medici hematologi şi 12 asistenţi medicali care vor fi instruiţi la Institutul Clinic Fundeni .
Două luni mai au de aşteptat bolnavii de cancer din zona Moldovei până când Compartimentul de Transplant Medular din cadrul Institutului Regional de Oncologie (IRO) va fi dat în folosinţă.
Lucrările pentru amenajarea băncii de celule stem din cadrul IRO au intrat în linie dreaptă. Costurile pentru amenajarea spaţiului se ridică la 650.000 de lei şi au constat în realizarea tuturor circuitelor necesare pentru montarea aparaturii, care deja este achiziţionată pentru stocarea de celule. Ultima filă bugetară în valoare de 156.000 de lei a fost primită recent de spital de la Ministerul Sănătăţii. Amenajarea Băncii de Celule Stem este un pas important pentru dezvoltarea Compartimentului de Transplant Celule Stem Hematopoietice. În ultimii doi ani, conducerea unităţii a achiziţionat aparatură atât pentru banca de celule stem, cât şi pentru Compartimentul de Transplant Medular, în valoare de 4,2 milioane de lei. „Unitatea are în dotare echipamente medicale specifice unui centru de celule stem, cum ar fi instalaţie de criogenie şi depozitare, container de transport produs congelat, aparat de iradiere a pungilor de sânge şi aparatură de laborator”, a precizat ec. Mirela Grosu, managerul IRO.
Conducerea unităţii susţine că în următoarea perioadă va organiza concurs pentru angajarea a trei medici hematologi şi 12 asistenţi medicali care vor fi instruiţi la Institutul de la Fundeni în cadrul unui proiect european coordonat de prof. dr. Irinel Popescu.
Reprezentanţii unităţii au decis că întreg Compartimentul de Transplant Celule Stem Hematopoietice va fi coordonat de dr. Daniela Jitaru, medic de laborator. Conducerea unităţii speră ca în acest an an totul să fie pregătit astfel că la Institutul Regional de Oncologie să se efectueze prima intervenţie de transplant medular. Pe lângă achiziţionarea de aparatură medicală, conducerea unităţii a trimis la specializare doi hematologi în clinici din Austria şi Elveţia.
Pentru bolnavii de cancer aflaţi pe lista de aşteptare pentru un transplant medular un asemenea centru înseamnă enorm. În România, astfel de intervenţii se fac la Târgu Mureş, la Timişoara şi la Institutul Clinic Fundeni, din Capitală. Transplantul medular se efectuează în cazul afecţiunilor maligne ale sângelui, cum sunt leucemiile, însă se intervine şi în anumite cazuri de talasemii. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau