Un copil de nouă ani a murit electrocutat
Dimensiune font:
Copilul era acasă doar cu fraţii, tot minori, părinţii fiind plecaţi într-o vizită la rude * acesta a vrut să bage în priză două fire de la un casetofon
Tragedie într-o familie din Hermeziu (comuna Trifeşti), după ce un copil a murit electrocutat. Acesta se afla acasă doar cu cei patru fraţi minori, lăsaţi singuri acasă de părinţi, care au plecat la nişte rude. La un moment dat, jucându-se, băiatul în vârstă de 9 ani a băgat două fire de la un casetofon în priză şi s-a electrocutat. Un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD Iaşi a intervenit, găsindu-l în stop cardio-respirator. „Copilul de 9 ani electrocutat, a fost găsit în stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea timp de o oră şi 40 de minute, dar fără succes”, a arătat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. La faţa locului au ajuns imediat şi poliţiştii, care fac cercetări. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, s-a dispus necropsia. „Poliţiştii au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 19, că este un copil electrocutat, inconştient, la Hermeziu. Rămăsese singur acasă cu cei patru fraţi minori şi pusese mâna pe un cablu care făcea legătura cu un casetofon. Din păcate, a decedat şi s-a dispus necropsia”, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi. Cercetări vor face, cel mai probabil, şi cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, având în vedere că minorii au fost lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi.
Tot mai multe cazuri de electrocutare
În ultima perioadă, s-au înregistrat tot mai multe cazuri de electrocuţie. Dacă unii minori care au fost victime au rămas cu arsuri grave în urma accidentelor, alţii nu au supravieţuit. Şi luna trecută, un tânăr de 17 ani a murit, iar un altul de 18 ani a suferit arsuri şi a ajuns la spital. Băiatul de 17 ani s-a electrocutat şi a căzut de pe un pod rulant al unei macarale, iar cel de 18 ani a suferit arsuri, încercând să-i sară în ajutor prietenului. Din câte se pare, cei doi s-ar fi urcat pe o macara, la opt metri înălţime, pentru a-şi face un selfie, dar s-a format un arc electric, fatal pentru minorul de 17 ani. Şi acum, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” este internat un adolescent, tot de 17 ani, din Suceava, care a ajuns la Iaşi în stare gravă, cu mâinile carbonizate, după ce s-a electrocutat. Acesta, însă, a vrut să-şi ia zilele din dragoste şi s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau