Val de viroze şi pneumonii
Dimensiune font:
Toamna şi-a intrat în drepturi, iar odată cu temperaturile scăzute a apărut şi valul de viroze şi pneumonii. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, în săptămâna 17-23 octombrie, conform statisticii oferite de Compartimentul de Epidemiologie a Bolilor Transmisibile, la nivelul judeţului s-au înregistrat 7.911 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu şase mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, în ceea ce priveşte pneumoniile, numărul cazurilor a crescut, fiind raportate 1.550 faţă de 1.354, câte au fost înregistrate în luna octombrie a anului trecut. „Din cele 7.911 cazuri de infecţii respiratorii, au fost 193 internări, iar la pneumonii, din 1.550 bolnavi, 93 au fost internaţi”, se arată într-un comunicat al DSP Iaşi. Potrivit medicilor ieşeni, la serviciul de urgenţă ajung zilnic aproximativ 10 persoane care prezintă simptome ale virozei sau pneumoniei, cei mai afectaţi fiind copiii şi oamenii în vârstă. De exemplu, în această perioadă, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, 25-30 de copii ajung la spital cu infecţii respiratorii. „E aglomeraţie mare, sunt ocupate toate paturile, cauza fiind infecţiile respiratorii”, a precizat prof. dr. Evelina Moraru, şefa Clinicii de Pediatrie II a Spitalului de Copii.
Medicii atrag atenţia că anotimpul rece este perioada în care germenii infecţioşi şi virali care stau la baza transmiterii pe cale aeriană a bolilor infecţioase se dezvoltă cel mai mult. Odată pătrunşi în organism, aceştia provoacă viroze respiratorii, guturai, gripă, pneumonii, cei mai vulnerabili fiind copiii şi bătrânii de peste 65 de ani. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau