Veste şoc pentru spitalele acreditate

default

Dimensiune font:

| 01-05-2015 13:50

Spitalele ieşene care au fost deja acreditate ar putea fi reevaluate de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor * o nouă evaluare se impune întrucât au fost constatate abateri de la standardele de calitate, evaluarea iniţială nefiind suficient de obiectivă* unii din managerii spitalelor acreditate nu văd cu ochi buni noua reevaluarea 

Spitalele ieşene care au fost deja acreditate ar putea fi reevaluate de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS). Preşedintele instituţiei susţine că în cazul tuturor spitalele acreditate la nivel naţional se impune o nouă evaluare întrucât au fost constatate abateri de la standardele de calitate, evaluarea iniţială nefiind suficient de obiectivă. Acesta a precizat că lipsa de experienţă a evaluatorilor CoNAS de la începutul perioadei de acreditare a spitalelor şi-a spus cuvântul.


„S-a efectuat o evaluare a activităţii serviciilor din spitalele care au fost deja acreditate şi am constatat că evaluarea nu a fost suficient de obiectivă şi nu a identificat în mod corect deficienţele şi abaterile de la standarde. Evaluatorii de la începutul procesului de acreditate erau fără experienţă, unul dintre motive fiind procedura de pregătire a evaluatorilor care nu a fost suficient de bună, erau pregătiţi într-o perioadă foarte scurtă, de trei zile”, a precizat dr. Vasile Cepoi, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS).


În prezent pregătirea evaluatorilor de spitale se realizează pe o perioada de trei săptămâni, la Şcoala de Sănătate Publică: o săptămână – predarea teoriei; a doua săptămână – studiu individual – şi a treia săptămână – practică.
Sistem de monitorizare a spitalelor acreditate
În procesul de reevaluare intră toate spitalele indiferent de perioada când au fost acreditate. „Va exista un sistem de monitorizare a spitalelor acreditate iar unităţile vor fi obligate să raporteze anual mai mulţi indicatori stabiliţi de CoNAS. În prezent se concepe o metodologie de raportare a indicatorilor pentru spitalele acreditate. În funcţie de indicatorii raportaţi se decide dacă dacă unităţile vor fi reevaluate. Din raportările spitalelor ne vom da seama dacă lucrurile merg bine în acele spitale. Reevaluarea se va fi în baza taxei de acreditare achitată la începutul procesului de acreditate”, a subliniat dr. Cepoi.


Managerii nemulţumiţi de noua reevaluare
În judeţul Iaşi Spitalul „Sf. Spiridon” a fost prima unitatea sanitară de stat care în anul 2013 a obţinut acreditarea urmat de Spitalul de Recuperare, Spitalul de Neurochirurgie şi Spitalul Municipal Paşcani acreditate în 2014 iar din zona Moldovei primul spital acreditat a fost Spitalul Municipal Moineşti.
Managerul Spitalul Sf, Spiridon nu vede cu ochi buni noua reevaluare în condiţiile în care unitatea are deja certificatul prin care se confirmă procesul de acreditare.


Evaluarea în vederea acreditării efectuată în anul 2013 a fost unul extrem de riguroasă, fiind respectate toate rigorile legii. S-au verificat îndeplinirea tuturor standardelor de calitate în cazul procesului de acreditare. Noi avem un document oficial a cărui antet este Guvernul României şi cu alte cuvinte noua reevaluare pune la îndoială activitatea unui guvern. Conform legii Spitalul Sf. Spiridon va primi noua comisie de evaluare în vederea reacreditării pe 4 iulie 2018, când expiră certificatul de acreditare”, a precizat ec Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”.
Şi managerii Spitalului de Recuperare şi Spitalul de Neurochirurgie susţin că procesul de evaluarea fost foarte dur însă nu se opun unei noi reevaluări. „Nu cred că reevaluare a se referă şi la Spitalul de Recuperare în condiţiile comisia a venit la noi în octombrie 2014. Nu avem nimic împotriva dacă comisia va mai trece încă odată pragul spitalului”, a precizat ec. Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare.

Încep negocierile pe banii sănătăţii
Spitalele neacreditate nu intră în contract cu CNAS
Dacă unităţile medicale evaluate nu îndeplinesc standardele cerute de CONAS, ele nu vor mai putea încheia contracte cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. „În cazul în care unitatea sanitară nu îndeplineşte standardele de calitate, nu este acreditată, iar dacă nu este acreditată, Casa de Asigurări de Sănătate tot prin lege, a hotărât că nu încheie contract cu acele unităţi medicale”, a mai precizat dr. Vasile Cepoi. În ultimii trei ani au fost acreditate 145 de spitale iar până la jumătatea anului viitor mai sunt 301 spitale de acreditat. Cristina MIHĂILĂ

***
„S-a efectuat o evaluare a activităţii serviciilor din spitalele care au fost deja acreditate şi am constatat că evaluarea nu a fost suficient de obiectivă şi nu a identificat în mod corect deficienţele şi abaterile de la standarde”,-dr. Vasile Cepoi, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei