Vieţi schimbate după tratamentul hepatitei C fără interferon
Dimensiune font:
Sute de oameni cu hepatită virală cronică C din regiunea Moldovei au primit o nouă şansă la viaţă graţie programului „Interferon Free” * potrivit conducerii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, 636 de dosare au fost aprobate pentru pacienţii din regiune, iar 225 de pacienţi deja au terminat tratamentul
Dacă anul trecut, multe persoane erau sceptice când a venit vorba de tratamentul Hepatitei C fără interferon, iată că rezultatele au dat roade şi, anul acesta, sunt sute de pacienţi vindecaţi şi mulţumiţi în fiecare regiune a ţării. La Iaşi, potrivit conducerii CJAS, 636 de dosare au fost depuse de către cei cu hepatită virală cronică C, cu stadiul F4, majoritatea fiind aprobate, cu câteva excepţii. Unora nu li s-a aprobat dosarul pentru că nu s-au încadrat criteriilor. „225 de persoane au încheiat ciclul de tratament cu interferon-free, iar rata de succes este de 99%. Este un tratament revoluţionar, care permite a doua şansă la viaţă”, a declarat ec. Robert Dâncă, director al CJAS Iaşi.
I s-a schimbat viaţa complet
Cristian Gribincea, în vârstă de 49 de ani, din comuna Leţcani, este unul din pacienţii care au beneficiat de tratamentul fără interferon. Chinuit de hepatită cronică C, boală ce a descoperit-o în urmă cu 8 ani, pacientul spune că se simte acum de parcă ar trăi „altă viaţă”. „De opt ani am descoperit boala, am stat prin spitale, am făcut interferon injectabil, a fost foarte greu, medicamentul nu şi-a făcut efectul. Acum e cu totul altă viaţă. Am terminat tratamentul de cinci luni de zile şi totul a fost normal, nu am avut nicio reacţie adversă, tratamentul a decurs extraordinar de bine”, a declarat Cristian Gribincea.
Dacă înainte nu putea să facă puţin efort pentru că obosea, acesta spune că acum e cu totul diferit. „Viaţa mea s-a schimbat complet, nu mai obosesc cum oboseam înainte, pot să fac mai mult efort. Sunt foarte mulţumit de rezultate şi le mulţumesc şi medicilor de la Spitalul de Boli Infecţioase care m-au ajutat”, a mai spus, fericit, pacientul.
Programul se extinde
O veste bună ar putea să aducă bucurie în sufletele a sute de români cu hepatită C, în stadiul F3. Dacă până acum, beneficiari au fost doar cei cu ciroză hepatică virală C severă F4, oficialii de la nivel naţional au anunţat că programul se extinde. „Potrivit declaraţiilor celor de la Casa Naţională de Sănătate, pe viitor, se preconizează că în program vor fi incluşi şi cei cu stadiul F3”, a mai declarat ec. Robert Dâncă, directorul CJAS Iaşi. La momentul actual, dintre bolnavii în stadiul F3 sunt acceptaţi doar cei care prezintă contraindicaţii la interferon: depresie severă necontrolată medicamentos, boli autoimune, diabet zaharat tip I dezechilibrat.
Roxana NĂSTASĂ
„E o nouă şansă la viaţă, nu mai obosesc, e cu totul altfel” - Gristian Gribincea, unul din beneficiarii programului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau