Vineri va fi hotărâtă soarta postului de manager de la Oncologie
Dimensiune font:
Postul de manager urmează să fie scos la concurs după ce ec. Mirela Grosu a fost demisă din funcţie
La sfârşitul acestei săptămâni, Consiliul de Administraţie (CA) de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) se va reuni, printre punctele care se află pe ordinea de zi fiind şi scoaterea postului la concurs şi publicarea acestuia în publicaţia „Viaţa medicală”.
Ec. Mirela Grosu, actualul manager al IRO, a fost demisă de Ministerul Sănătăţii (MS), în urma evaluării activităţii, motivul fiind neîndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi prin contract, mai exact indicatorii economico-financiari. Conform legii 95/2006, contractul de management al unui manager de spital poate înceta la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, dar şi „în cazul nerealizării indicatorilor de performanţă ai managementului spitalului public, prevăzuţi în ordinul ministrului sănătăţii publice”, în cazul de faţă fiind vorba despre un indicator economico-financiar, cheltuiala pe zi de spitalizare fiind mult mai mare decât era stabilit.
Teoretic, perioada pentru care contractul de management al managerului IRO a fost încheiat cu MS urma să expire în luna martie a anului următor, însă postul va fi scos în perioada următoare la concurs. Până la organizarea acestuia, interimatul va fi în continuare asigurat de ec. Mirela Grosu. „Într-adevăr sunt lucrări, investiţii sau proiecte începute şi ar fi fost frumos să le duc până la final, însă încă nu ştiu dacă voi mai participa sau nu la concurs”, a declarat ec. Mirela Grosu, actualul manager IRO.
După ce postul va fi scos la concurs, timp de zece zile este programată perioada de înscriere, urmată de proba scrisă, interviu şi lucrarea de management a candidatului. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau