„Regie” sau probleme reale de efectiv?

default

Dimensiune font:

| 30-07-2014 06:10

Mijlocaşul Sânmărtean revine ca titular împotriva campioanei Kazahstanului, însă nu se ştie dacă va putea evolua şi stoperul Varela.

 

Echipa din Ghencea fie că are unele temeri faţă de adversarul de astăzi, din meciul tur, prima manşă, fie încearcă să-l ducă în eroare printr-o stratagemă gândită de mai mult timp. Cert este că Steaua nu ştie dacă se va baza pe Varela, absent în meciul din Liga I cu Rapid, din cauza unei accidentări, deoarece portughezului i s-a făcut rău, fiind dus la spital. El a făcut însă deplasarea alături de coechipieri, antrenorul Costel Gâlcă fiind nevoit să schimbe echipa de la o competiţie la alta.

Teoretic, bucureştenii vor juca la Aktobe cu o formulă mai bună decât cea folosită în victoria cu 3-1 din Giuleşti, pentru că reintră Sânmărtean, iar Chipciu va evolua chiar din start.

Gâlcă îndeamnă la prudenţă

Pentru Sânmărtean va fi primul joc din momentul în care a avut o ieşire faţă de Gâlcă, în timpul partidei retur cu Stromsgodset, când mijlocaşul s-a enervat pentru că a fost înlocuit după o oră de joc, plecând la vestiare fără să schiţeze niciun gest spre banca tehnică. Foarte probabil, fostul jucător al lui FC Vaslui va evolua din nou în spatele lui Chipciu, într-o linie de trei mijlocaşi ofensivi, aşa cum a fost folosit şi în succesul cu 2-0 cu norvegienii. Play-maker-ul Stelei va fi protejat în varianta unei formule prudente de Prepeliţă şi L.Filip. Iar dacă Keşeru s-a descurcat din nou bine în Giuleşti, aşa cum reuşise şi în jocul din Cupa Ligii împotriva Rapidului, Gâlcă l-a folosit în partida de sâmbătă tocmai pentru că a calculat că nu va miza pe el în Liga Campionilor, menajând câţiva fotbalişti importanţi pentru prima manşă a disputei cu Aktobe.

Partea proastă este că tehnicianul stelist nu ştie sigur dacă îşi permite să alinieze apărarea clasică, fără să mai improvizeze ca în competiţiile interne. Varela a suferit din pricina unor dureri de spate, a fost menajat sâmbătă, fiind incert pentru astăzi, lusitanului făcându-i-se rău şi fiind nevoit să meargă la spital după ce dormit o noapte întreagă cu aerul condiţionat setat pe o temperatură scăzută, iar din cauza curentului rece s-a trezit bolnav. Variantele de înlocuire sunt Aldea, un fundaş de doar 19 ani, sau retragerea lui Filip din linia mediană. Ceilalţi trei fundaşi rămân cerţi - Râpă, Szukala şi Latovlevici.

Antrenorul Stelei a descris-o pe Aktobe drept o formaţie tehnică şi periculoasă, aşa că distribuţia campioanei României va fi una prudentă, cu mai mulţi jucători defensivi decât în „dubla” cu Stromsgodset.

Aktobe a menajat jucători

Adversara Stelei a procedat la fel ca „roş-albaştrii” în meciul din etapa trecută a campionatului din Kazahstan. Aktobe şi-a odihnit câţiva dintre jucătorii de bază în deplasarea de la Irtiş, antepenultima clasată. Brazilienii Pizzelli şi Neco şi ucraineanul Antonov au început partida din postura de rezerve. Lui Aktobe nu i-a fost însă la fel de uşor ca Stelei în Giuleşti, pentru că Irtiş a condus cu 1-0 şi Aktobe abia a reuşit să egaleze în final, golul fiind înscris de Santana (’79). Rivala campioanei României a rămas pe primul loc în clasament, cu un punct în plus faţă de Kairat Alma Ata şi cu două mai multe decât Astana. I.TÂRNOVEANU

 

Ne-am speriat din cauza lui Varela, pentru că nu ştiam ce se întâmplă cu el. A mers la spitalul şi acum se simte bine. Este în lot, însă nu este clar dacă va şi juca”

Helmuth Duckadam,

preşedinte de imagine Steaua

 

Steaua va evolua în Kazahstan în formula: Arlauskis - Râpă, Varela, Szukala, Latovlevici - Prepeliţă, L.Filip - Ad.Popa, Sânmărtean, Tănase - Chipciu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei