„Restanţă” din tur
Dimensiune font:
Mâine sunt programate partidele etapei a II-a a returului Seriei A, rundă în care formaţia ieşeană Politehnica, pregătită de antrenorii Viorel Nănescu şi Mădălin Nicolae, ar fi trebuit să joace cu CSU Cuadripol Braşov, însă Sala Polivalentă este ocupată de un târg. Ieşenii au propus ca meciul să se desfăşoare luni, dar braşovenii n-au acceptat, aşa că disputa a fost amânată pentru 19 ianuarie.
Ca să nu stea degeaba, Politehnica va juca astăzi meciul-restanţă din 13 noiembrie, în deplasare, cu CSU II Ploieşti, contând pentru tur. Gârbea este refăcut după entorsa suferită acum trei săptămâni, iar dintre jucătorii peste 20 de ani nu va efectua deplasarea Necşanu, care nu s-a pregătit deloc în această săptămână din cauza unor probleme medicale în zona lombară.
Cele două echipe se vor reîntâlni, de această dată la Iaşi, pe 14 decembrie, în contul etapei a III-a a returului.
De menţionat că în Liga I feminină n-a fost programată etapă, aşa că următorul meci al baschetbalistelor de la CS Naţional Iaşi va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, cu Universitatea II Cluj, probabil la Botoşani. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau