Ce fotbalist a adus FC Botoşani în locul lui Cabrera!
Dimensiune font:
După ce săptămâna trecută s-a despărţit de argentinianul Cabrera, FC Botoşani şi- asigurat astăzi serviciile mijlocaşului brazilian Willie Barbosa Hortencio, jucător în vârstă de 23 de ani şi 1,69 metri înălţime. El are la activ peste 80 de meciuri în Serie A şi B din Brazilia, în cartea sa de vizită apărând cluburi precum Vasco da Gama şi Vitoria!
Willie tocmai a semnat un contract pe doi ani cu FC Botoşani, iar debutul său în competiţiile din România este preconizat a se petrece în două-trei săptămâni. Oficialii botoşăneni sunt convinşi că îl va înlocui cu succes pe Cabrera, dar trebuie menţionat că gruparea condusă de Leo Grozavu şi la care ieşeanul Anton Heleşteanu este director sportiv a mai reuşit în această vară alte câteva transferuri notabile, cum ar fi cele ale ieşeanului Andrei Herghelegiu sau ale lui Victoraş Astafei (Petrolul) şi Mihai Roman (Toulouse).
Se pare însă că Willie nu va fi ultimul transfer la FC Botoşani, forţa de joc a echipei lui Grozavu fiind deja vizibilă în meciul ei de debut în Liga 1, la acel 3-1 acasă cu CFR Cluj. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau