CSMS Iaşi a umilit-o pe Dinamo şi ar fi meritat să câştige

default

Dimensiune font:

| 18-08-2015 06:04

 

CSMS Iaşi poate fi foarte nemulţumită că a pierdut duminică seara două puncte în confruntarea cu Dinamo * a fost 0-0 în Copou, însă formaţia lui Nicolo Napoli a ratat o sumedenie de ocazii chiar dacă au absentat trei titulari şi chiar dacă Piccioni a fost ţinut pe teren mult mai mult decât ar fi meritat

 

Trupa lui Napoli probabil s-ar fi mulţumit înainte de meci şi cu un 0-0. Antrenorul italian ştia de vineri că nu se va putea baza pe Viveiros, accidentat, însă asta n-ar fi fost cine ştie ce pierdere, pentru că portughezul n-a arătat mare lucru de la începutul campionatului. Îl avea la dispoziţie pe Bosoi, dar a aflat în timp util că nici pe stoperul Mihalache nu se va putea baza, dar şi aici avea acoperire, cu Ciucă. Probabil n-ar fi vrut să înceapă meciul cu Voicu, căpitanul greşind inadmisibil pe final de joc etapa trecută, la Botoşani, când a boxat mingea în propriul careu ca un veritabil portar, din penalty-ul acordat gazdele câştigând meciul, dar în acest caz ar fi trebuit să renunţe la toată jumătatea dreaptă a defensivei. Ar rămâne de discutat dacă banderola trebuia sau nu păstrată pe braţul lui Voicu, dar iată că la încălzire s-a accidentat şi Ţigănaşu, iar Napoli a intrat în panică. L-a trecut pe Bosoi fundaş stânga, iar ca mijlocaş dreapta a apelat la Piccioni, una din cele mai nefericite decizii pe care le-a luat de când se află la Iaşi.

Bară Golubovic, situaţii una mai clară ca alta!

Şi din cauza absenţelor din echipă CSMS s-a aşezat cuminte, ca de obicei, pe poziţii defensive, la începutul jocului cu Dinamo, dar putea să deschidă scorul încă din minutul 11, când Golubovic a trimis cu capul în bară mingea centrată de Bole, unul din cei mai buni jucători de la CSMS în acest sezon. A lăsat-o apoi pe Dinamo să se exprime, însă echipa lui Rednic a fost dezarticulată, fără argumente solide cu care să clatine defensiva ieşeană. A avut o singură situaţie clară, când atacantul Gnohere s-a trezit cu mingea pe cap din centrarea lui Matei, dar a reluat pe lângă poartă.

Văzând că Dinamo nu are cine ştie ce forţă, CSMS a început să pună presiune în atac, aşa că au apărut şi ocaziile la poarta lui Cerniauskas. Ar fi fost poate mai multe şi mai clare dacă în locul lui Piccioni ar fi fost altcineva (pe bancă au rămas Goge şi L.Ganea), însă italianul a irosit trei situaţii favorabile, dar şi Grigorie putea deschide scorul chiar înainte de pauză.

Actul secund a curs într-un singur sens, spre poarta lui Dinamo, bucureştenii trecând prin multe clipe grele. Nici introducerea lui Vali Lazăr n-a putut schimba ceva în bine în jocul oaspeţilor, aşa că gruparea ieşeană a început să se întreacă în ocazii. Chiar dacă a abuzat de centrări spre centrul careului, CSMS şi-a dominat cu autoritate adversara, care a părut sleită de puteri cu multe minute înainte de finalul partidei. Mitic, Enescu, Bole, Golubovic, chiar şi Grigorie, au alergat mult şi cu folos, iar lovitura de graţie putea fi aplicată în minutul 90+1, dar Golubovic a şutat puţin peste poartă la penalty-ul acordat ca urmare a unui fault al lui Marc asupra lui Ciucă.

Ce-ai văzut „Mister” la Piccioni?

De remarcat la acea fază ar fi şi centrarea lui V.Gheorghe, jucător care poate ar fi trebuit titularizat în locul lui Piccioni, deşi nu prea e locul său pe dreapta, însă italianul a fost o deziluzie cruntă. Nu ştiu ce-o fi văzut Napoli la el, dar eu n-am mai văzut de multă vreme un jucător atât de slab în Copou. Tare aş vrea să mă înşel, dar staticul italian alerga mai mult pe călcâie, pica şi la cel mai neînsemnat contact şi e atât de lent şi de neîndemânatic încât cred că dacă îl laşi singur-singurel cu mingea la centru se împiedică şi cade până să ajungă în careu. N-a fost în stare să dea nici pase simple, ba chiar la o fază la vreo 35 de metri de poarta adversă în care avea soluţii la îndemână a decis să joace înapoi până aproape de Grahovac!

Bine totuşi că Napoli nu s-a încăpăţânat să-l ţină pe teren tot meciul, însă una peste alta CSMS Iaşi ar fi meritat cu vârf şi îndesat să câştige cu Dinamo. Nu-i de neglijat nici punctul pe care l-a adăugat în clasament, ajungând la cota 11 după şapte etape. Vine duminică meciul din deplasare cu Astra, poziţionat între partidele giurgiuvenilor din play-off-ul Europa League, dar poate că până atunci mai vin şi jucătorii noi pe care îi tot aşteaptă Napoli, numai de n-ar fi ca Piccioni... Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei