Polonia, fosta adversară a României în preliminarii, va debuta la Cupa Mondială de fotbal din Rusia marţi, de la ora 18:00, contra Senegalului, pe Stadionul Spartak din Moscova, în Grupa H.
Atacantul polonez Robert Lewandowski îşi face debutul la Cupa Mondială la vârsta de 29 de ani şi, printre alţii, va avea de înfruntat un fundaş supranumit K2 (paralelă cu vârful himalayan, al doilea ca înălţime din lume, n. red.), Kalidou Koulibaly, relatează Reuters.
Ajuns în 2014 la Napoli, Koulibaly este unul dintre cei mai apreciaţi fundaşi care joacă în Europa. Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a dorit să-l convoace la lot, nefiind la curent că fundaşul, născut în Franţa din părinţi senegalez, alesese deja să evolueze pentru ''Leii din Teranga''. Totuşi, vedeta senegalezilor este atacantul Sadio Mane, care a ajuns cu Liverpool până în finala Ligii Campionilor în ultimul sezon.
Lewandowski a marcat nu mai puţin de 16 goluri în campania de calificare, fiind golgheterul preliminariilor europene (trei hat-trick-uri), şi are 55 de goluri marcate în 95 de selecţii în naţională. Atacantul are şi un bilanţ bun în cei patru ani jucaţi pentru Bayern Munchen în Bundesliga, cu 106 goluri înscrise.
Totuşi, Lewandowski a marcat doar câte un gol la EURO 2012, turneu organizat de Polonia împreună cu Ucraina, şi la EURO 2016.
Niciun jucător din lotul Senegalului nu evoluează în campionatul intern şi cu o singură excepţie, portarul Khadim Ndiaye (Guineea), toţi joacă în Europa.
Pentru Senegal este a doua prezenţă la Cupa Mondială, după ce în 2002 a debutat cu o mare surpriză, 1-0 cu campioana mondială en titre, Franţa, ajungând până în sferturile de finală.
La ultimele sale două participări la Cupa Mondială, Polonia nu a trecut de grupe, în 2002 şi 2006. Aceasta va fi prima confruntare dintre Polonia şi Senegal.
Echipele probabile pentru meciul de pe Stadionul Spartak (capacitate 45.000 locuri):
Polonia: Szczesny - Piszczek, Pazdan, Bednarek, Rybus - Goralski, Krychowiak - Blaszczykowski, Zielinski, Grosicki - Lewandowski
Selecţioner: Adam Nawalka.
Senegal: Khadim Ndiaye - Sabaly, Mbodji, Koulibaly, Gassama - Pape Alioune Ndiaye, Kouyate, Gueye - Keita Balde, Niang, Mane
Selecţioner: Aliou Cisse.
Arbitru: Nawaf Shukralla (Bahrain).
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau