David Popovici a dat cărțile pe față! Ce a spus despre rivalul său din copilărie. Nimeni nu știa asta
Dimensiune font:
Înotătorul român a acordat un amplu interviu pentru Gazzetta dello Sport în care a vorbit despre rivalul său, dar și despre presiunea pe care o resimte.
David Popovici, despre rivalul său din copilărie
Campionul mondial a acordat un interviu unui dintre cele mai prestigioase ziare din lume. David Popovici a fost lăudat de jurnaliștii italieni care l-au numit „mândria României”.
Sportivul a fost întrebat despre cum reușește să facă față presiunii.
„Încerc să aplic în viața de zi cu zi învățăturile lui Michael Phelps, punctul meu de referință. I-am citit cartea «Fără limite» de trei ori. El argumentează, iar eu sunt de acord, că nu potrivim niciodată așteptările pe care le avem despre noi înșine cu cele pe care alții le au despre noi. Acestea fiind spuse, viața fiecăruia dintre noi este incomparabilă cu cea a oricui altcuiva, nu s-a oprit niciodată pentru a-și atinge obiectivele, s-a antrenat și a lucrat continuu, încercând să-și depășească din ce în ce mai mult limitele”, a spus David Popovici, pentru pentru Gazzetta dello Sport.
David a vorbit și despre rivalul său din copilărie.
„Mulți colegi au fost mai buni ca mine, dar unul în special părea imbatabil. Ne-am găsit unul lângă altul când am decis să mă concentrez la stilul liber, era Călin Moscaliuc, un tip cu care încă țin legătura. La început părea un extraterestru. Până la 13-14 ani mă bătea mereu”.
Popovici: „Mă văd…o libelulă”
Pentru că a vorbit despre Phelps, înotătorul poreclit Rechinul, italienii l-au întrebat pe Popovici ce animal crede că i s-ar potrivi. Răspunsul a fost de-a dreptul surprinzător.
„O libelulă. Pentru că este o insectă care zboară peste apă, se mișcă repede. Este bizar ca animal, recunosc, dar mă văd mai mult în libelulă decât într-un prădător mare. În ziua cursei, în bazin, dacă mă privești printre ceilalți, la blocuri, nu sunt nici cel mai mare, nici cel mai musculos, dar știu cum pot să-i provoc pe ceilalți și să ajung primul la final. Libelula are o formă particulară care îi permite să se miște rapid și îmi place să cred că ăsta e stilul meu în bazin”, a spus înotătorul român.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau